A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi – părinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.