Pastel de toamnă - de Adrian Păunescu
Pe muntele negru de frunză de vară
Te chem cu accent brumăriu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sânt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dinţii ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamnă afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că sântem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
