Pustiul care devoră - de Adrian Păunescu

Acest pustiu ce ne îngroapă-n el,

acest pustiu crescând din oră-n oră,

acest pustiu curat ce ne devoră

ca remuşcarea după un măcel.

Acest pustiu cu dibla lui minoră,

egal cu multe, cu nimic la fel,

acest pustiu, cu-al cărui gust mă-nşel,

că el ne e Sodomă şi Gomoră.

Acest pustiu se iscăleşte moale

pe pielea noastră ce l-a luminat,

şi el rămâne scris ca un soldat

în tatuajul tâmp al mâinii sale.

Ci iată-n pragul ochiului ne bat

firimituri de lume, colosale.