Romanţă în trestie - de Adrian Păunescu

7.0/10 - 153 de voturi
Romanţă în trestie

Trestia pe baltă bate tremurat,

Se aude trenul dinspre Calafat,

Neştiute păsări saltă peste noi,

Cum, chemat de tine, morţii mă-ncovoi.

Te iubesc în umbra unui fraged vrej,

Greierii în scocul Dunării sunt treji,

Cad şi plâng asupră-ţi ca un trunchi din trunchi

Şi mai simt ţărâna caldă sub genunchi.

Prin pustiul mare, mai era un mânz

Injectat de-alarma trenului de prânz,

Balta e arată, fără spor, de peşti,

Eu pe nevăzute aflu unde eşti.

Din gorgane tulburi, apă caldă sorb

Şi turbat asupră-ţi cad ca omul orb.

Vai! pe-aici porumbul s-a făcut kaki

Dintre baionete te voi mai iubi.

Vreau să-ţi spun în clipa, când te-am şi chemat,

Că mă fac statuie înspre Calafat,

Dunărea să treacă sub călcâiul meu

Şi de cerul lumii greu să-mi fie, greu.

Printr-un sânge teafăr apei să mă scurg,

Trenul să mă taie, fluierat chirurg,

Mă ridic din balta numai trestiiş,

Mai şoptesc prin vrejuri: unde nimerişi?

Leneş merge trenul înspre Calafat,

Răscolind ţărâna unde te-am culcat.

Se vor face pepeni şi se vor fi copt

Când îi va atinge noaptea unui moft.

Trestia pe baltă, Dunărea în peşti.

Dulcea mea iubită, unde te găseşti?

Te cuprinde flora tulburelui mal

Astăzi pe planetă totu-i mondial.

Şi te-ntreb: ce este pe pământ în rest

Dacă noi stăm plută pe-acest straniu vest?

Dacă ei porniră sumbrul lor război

Când stăteam în vrejuri, astăzi, amândoi?

Vai de-acel mecanic şi maşina sa,

Ce din ordin, mâine, ne va şi călca,

Curioşii lumii vor bârfi obscen

Deraierea unui plin de moarte tren.

Trestia pe baltă bate tremurat

Se aude trenul dinspre Calafat.