Pădurea mea, primeşte-mă la tine,
Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar
În fostul trunchi al fostului stejar,
În hohotul bolnavelor ruine.
Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,
Se vede ca pe orice trunchi de lemn,
Cu claritate fiecare semn
Pe unde-au scos din mine nervi şi frunze.
Sunt căutat de sute de topoare
Şi a venit poruncă să mă frâng,
Şi nu am voie nici măcar să plâng
Această aşchiere ce mă doare.
Dar, dac-am fost vioara ta cea mare,
Pădurea mea, ascunde-mă adânc.