Scrisoare de Rămas bun – poezie din ceruri - de Adrian Păunescu

8.0/10 - 148 de voturi
Scrisoare de Rămas bun – poezie din ceruri

Eu recunosc că am făcut greşeala

De a slăvi prea mult conducătorul

Făcându-i ode şi-ndemnând chiar sala (să cânte):

Partidul, Ceauşescu şi Poporul.

Dar nu uitaţi că tot eu sunt cel care

L-am criticat şi-am insuflat dorinţa

De libertate, bunăstare şi schimbare

Subtil, necenzurându-mi conştiinţa.

Am făcut şi mult bine-n stânga-n dreapta

Atât cât s-a putut, fără să-mi pese

Periclitându-mi starea, familia şi casa

Dar toate s-au uitat şi-s fapte şterse.

De-aceea spun ca ultimă dorinţă

Să mă iertaţi de v-am greşit vreodată

Şi-mi fac adânc proces de conştiinţă

Căci nu e om pe lume fără pată.

Aş vrea ca să rămân în mintea voastră

Doar un poet ce şi-a iubit mult ţara

Ce a descoperit şi şlefuit talente

Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.

Trecutul mi-l asum şi nu mi-e teamă

Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie

Nu m-am dezis de clasa proletară

Şi am simţit că am o datorie.

De a stârni în mintea tuturora

Şi mai ales în suflete de tineri

Că nu suntem o ţară oarecare

Şi-avem destin măreţ şi vom fi liberi.

Când noi cântam în sălile-arhipline

Şi recitam pe voci de milioane

Visam la Marea noastră Românie

Şi vă-ndemnam: Treceţi batalioane!

Un dor aş mai fi-avut, dar ce păcat

Că n-am putut opri din cale vremea

Să văd autostrada prin Carpaţi

Din Chişinau-Arad cu via Ţebea.

Sunt unii care mă lovesc şi-acuma

Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!

Cuvinte grele-aruncă, nesimţire

Şi toţi vor ca să cadă în picioare.

Eu vă privesc de-aici de sus cu milă

Aş vrea să fiţi mai buni dar nu se poate

Se răsuceşte Ştefan în morminte

De-atâta ură, pizmă, nedreptate.

Îmi este jenă, silă, chiar mă bucur

Că am plecat de-acolo, dar mă doare

Când văd valori, talente, caractere

Ce-şi fac familiile peste hotare.

Ce sa vă spun, românii mei de bine

Ce-aveţi sfială, bun simţ şi onoare

Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Să ţineţi minte)

Nu lăsaţi ţara călcată in picioare.

Nu plecaţi capul, tineţi pieptu-n faţă

Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni

Să vă clădiţi cu toţii altă viaţă

Mesaj către români de pretutindeni!

Să iei aminte ţara mea de suflet

Ia atitudine şi dă răul afară

Unde s-a dus Grânarul Europei

Banala ţara-industrial-agrară.

Să iei aminte ţara mea de glorii

Cu patimă ţi-o spun din nefiinţă

Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte

Pe muncă, educaţie, credinţă.

În timp ce vă îmbărbătez de-aicea

Din ceruri şi din sfere tutelare

Văd iarăşi vorbe grele prin ziare

Pe forumuri, pe la televizoare.

N-am omorât pe nimeni niciodată

Nici când murim nu ni se mai dă pace

La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri

Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace.

Nu-mi stă în caracter dar mă doboară

Limbaju-ascuns al poeziei mele

Fir-ar să fie, nevertebrata ţară

Cu oameni falşi şi plină de lichele.

(Nu-mi stă în caracter dar mă doboară

Limbaju-ascuns al poeziei mele

Băga-mi-aş p–a să îmi bag de ţară

Cu oameni falşi şi plină de lichele.)