Scrisoare de Rămas bun – poezie din ceruri - de Adrian Păunescu
Eu recunosc că am făcut greşeala
De a slăvi prea mult conducătorul
Făcându-i ode şi-ndemnând chiar sala (să cânte):
Partidul, Ceauşescu şi Poporul.
Dar nu uitaţi că tot eu sunt cel care
L-am criticat şi-am insuflat dorinţa
De libertate, bunăstare şi schimbare
Subtil, necenzurându-mi conştiinţa.
Am făcut şi mult bine-n stânga-n dreapta
Atât cât s-a putut, fără să-mi pese
Periclitându-mi starea, familia şi casa
Dar toate s-au uitat şi-s fapte şterse.
De-aceea spun ca ultimă dorinţă
Să mă iertaţi de v-am greşit vreodată
Şi-mi fac adânc proces de conştiinţă
Căci nu e om pe lume fără pată.
Aş vrea ca să rămân în mintea voastră
Doar un poet ce şi-a iubit mult ţara
Ce a descoperit şi şlefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
Trecutul mi-l asum şi nu mi-e teamă
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletară
Şi am simţit că am o datorie.
De a stârni în mintea tuturora
Şi mai ales în suflete de tineri
Că nu suntem o ţară oarecare
Şi-avem destin măreţ şi vom fi liberi.
Când noi cântam în sălile-arhipline
Şi recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastră Românie
Şi vă-ndemnam: Treceţi batalioane!
Un dor aş mai fi-avut, dar ce păcat
Că n-am putut opri din cale vremea
Să văd autostrada prin Carpaţi
Din Chişinau-Arad cu via Ţebea.
Sunt unii care mă lovesc şi-acuma
Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-aruncă, nesimţire
Şi toţi vor ca să cadă în picioare.
Eu vă privesc de-aici de sus cu milă
Aş vrea să fiţi mai buni dar nu se poate
Se răsuceşte Ştefan în morminte
De-atâta ură, pizmă, nedreptate.
Îmi este jenă, silă, chiar mă bucur
Că am plecat de-acolo, dar mă doare
Când văd valori, talente, caractere
Ce-şi fac familiile peste hotare.
Ce sa vă spun, românii mei de bine
Ce-aveţi sfială, bun simţ şi onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Să ţineţi minte)
Nu lăsaţi ţara călcată in picioare.
Nu plecaţi capul, tineţi pieptu-n faţă
Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni
Să vă clădiţi cu toţii altă viaţă
Mesaj către români de pretutindeni!
Să iei aminte ţara mea de suflet
Ia atitudine şi dă răul afară
Unde s-a dus Grânarul Europei
Banala ţara-industrial-agrară.
Să iei aminte ţara mea de glorii
Cu patimă ţi-o spun din nefiinţă
Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte
Pe muncă, educaţie, credinţă.
În timp ce vă îmbărbătez de-aicea
Din ceruri şi din sfere tutelare
Văd iarăşi vorbe grele prin ziare
Pe forumuri, pe la televizoare.
N-am omorât pe nimeni niciodată
Nici când murim nu ni se mai dă pace
La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri
Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace.
Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Fir-ar să fie, nevertebrata ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.
(Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Băga-mi-aş p–a să îmi bag de ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.)
