Spune-mi ceva - de Adrian Păunescu

Dacă-am să te chem

Dă-mi măcar un semn

Fie şi-un blestem

Din partea ta.

Totuşi nu ştiu cum

Pentru-atâta drum

Ce-anceput acum

Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi

Copacii cad pe drum din doi în doi,

În ochi mă bate viscolul câinesc

Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad

Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad

Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis

Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor

Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,

Că tineri am intrat şi cu ce rost

Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,

E numai despărţire peste tot

Şi se aude că va fi mai greu

De cât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune ca e rău

Am dat cu bulgări mari în geamul tău,

Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,

Că plec şi mor şi plang şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi

Dezastrul împărţirilor la doi,

Ca să-ntelegi şi tu ce-i cuplul frânt

Şi cum e să  fii singur pe pământ.