Sunt radical - de Adrian Păunescu

Sânt radical

mai precis

sânt pentru păstrarea

unui just raport

între minciună şi adevăr,

între eroi şi eroi,

între plus şi minus,

sânt radical,

mai precis,

mi-e silă de demagogia socialistă

mai tare decât de

demagogia burgheză

pentru că o simt

apăsându-mă cu mult mai de aproape.

Sânt radical,

cred că nu e bună legea

care te condamnă mai grav

dacă ucizi un urs

decât dacă ucizi un om,

ba mai mult,

te condamnă mai grav

dacă vorbeşti,

dacă ai opinii,

decât dacă ucizi.

Sânt radical

adică îmi închipui

că dacă ecuaţia

„poporul ne-a ales,

vorbim în numele poporului,

guvernăm în numele poporului,

construim socialismul

cu oamenii şi pentru oameni,”

este adevărată,

nu e corect

să-i distrugi omului

casa, oraşul sau satul,

fără să-l întrebi pe om;

zece elevi au declarat la şcoală,

când i-a întrebat dirigintele

ce fapte bune au săvârşit,

în ziua aceea,

că au ajutat o bătrână

să treacă strada

dar de ce aşa de mulţi,

s-a mirat dirigintele

pentru că bătrâna

nu voia să treacă strada

au răspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia

sânt radical

şi o privesc în faţă,

dacă bătrâna nu vrea să treacă strada

e greu să te lauzi

că eşti cel mai bun dintre oameni

pentru că o obligi

să traverseze,

şi lucrurile stau chiar aşa,

bătrâna nu vrea

să treacă strada.

bătrâna nu se află pe stradă

nici nu există strada,

şi bătrâna nici nu e bătrână.

ci o ţară emoţionată

că va trebui să traverseze.

Sânt radical,

adică mi-e groază

de remuşcările

care nu mai pot salva nimic,

mai ales viaţa

care şi aşa se încăpăţânează

de câteva generaţii încoace

să se ducă în paştele mă-sii.

Sânt radical,

îmi plac prunele, piersicile,

marele veratice, libertatea,

femeia, graniţele istorice,

şi strugurii tămâioşi.

Sânt radical,

aş putea dicta un poem

şi de la un telefon public,

dar tot radical sânt

şi menţionând

că n-aş putea face aceasta

decât dacă şi cea

căreia îi dictez

ar avea telefon.

Sânt radical,

cred că Mareşalul Ion Antonescu,

dacă ar fi rejudecat

de un tribunal imparţial,

ar putea fi declarat

fără rezerve,

erou al României post-mortem

şi martir universal,

măcar după lectura

Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sânt radical,

cred în valoarea frunzei de varză

aplicată pe lucrurile dureroase

ale corpului.

Sânt radical,

nu cred să existe

înger mai urât

şi demon mai frumos

decât omul,

şi, mai mult decât atât,

nu cred să existe

accident mai rodnic

şi lege mai contrariată

decât omul.

Din mine însumi

şi din ceilalţi

extrag rădăcina pătrată

şi observ că nu e decât apă,

apă în stare de gândire,

apă cu suflet şi cu vârtejuri,

apă într-o nevindecabilă

formulă chimică.

Sânt radical,

când plouă

şi când ninge

ştiu că e vorba

despre mine,

despre apa care sânt,

despre apa care sânt.