Sunt radical - de Adrian Păunescu

Sânt radical
mai precis
sânt pentru păstrarea
unui just raport

între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus,
sânt radical,

mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză

pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.
Sânt radical,
cred că nu e bună legea

care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,

te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.

Sânt radical
adică îmi închipui
că dacă ecuaţia
„poporul ne-a ales,

vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,”

este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,

fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,

în ziua aceea,
că au ajutat o bătrână
să treacă strada
dar de ce aşa de mulţi,

s-a mirat dirigintele
pentru că bătrâna
nu voia să treacă strada
au răspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia
sânt radical
şi o privesc în faţă,
dacă bătrâna nu vrea să treacă strada

e greu să te lauzi
că eşti cel mai bun dintre oameni
pentru că o obligi
să traverseze,

şi lucrurile stau chiar aşa,
bătrâna nu vrea
să treacă strada.
bătrâna nu se află pe stradă

nici nu există strada,
şi bătrâna nici nu e bătrână.
ci o ţară emoţionată
că va trebui să traverseze.

Sânt radical,
adică mi-e groază
de remuşcările
care nu mai pot salva nimic,

mai ales viaţa
care şi aşa se încăpăţânează
de câteva generaţii încoace
să se ducă în paştele mă-sii.

Sânt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veratice, libertatea,
femeia, graniţele istorice,

şi strugurii tămâioşi.
Sânt radical,
aş putea dicta un poem
şi de la un telefon public,

dar tot radical sânt
şi menţionând
că n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea

căreia îi dictez
ar avea telefon.
Sânt radical,
cred că Mareşalul Ion Antonescu,

dacă ar fi rejudecat
de un tribunal imparţial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,

erou al României post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sânt radical,
cred în valoarea frunzei de varză
aplicată pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sânt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos

decât omul,
şi, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic

şi lege mai contrariată
decât omul.
Din mine însumi
şi din ceilalţi

extrag rădăcina pătrată
şi observ că nu e decât apă,
apă în stare de gândire,
apă cu suflet şi cu vârtejuri,

apă într-o nevindecabilă
formulă chimică.
Sânt radical,
când plouă

şi când ninge
ştiu că e vorba
despre mine,
despre apa care sânt,

despre apa care sânt.