Umbra - de Adrian Păunescu

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu

Voi duce-o cu mine mereu.
Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare

Duminica trupului meu,
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă,

Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă.
Flămând de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorât,

Când zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atât,
Mă satur cu-o umbră şi-atât.
Şi sufletul meu te mai roagă

Magnetic catarg doborât,
Tu umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât,
Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se închide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău că e bine,
E-atâta de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde in „a” şi în „u”,
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu,

Şi umbra aceea eşti tu.