Umbre la Iaşi - de Adrian Păunescu

Aud pe-aici, pe lângă mine paşi

Vin voci străvechi să cânte şi să mustre,

Un paradis e îngropat la Iaşi

Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri

Un stins condei îşi plânge arabescul,

Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,

Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret

Durerea şi misterul din talangă

Şi lângă umbra marelui poet

Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,

În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,

Dicţionaru-i pus a se îndulci

Cu miere sacu-şi coase orice petic.

Sânt clipe, uneori, sânt zile chiar,

Când vin fantomele de cai în tropot,

Atunci Moldova toată-i un altar

Proteguit de fiecare clopot.

Întregul Iaşi e desenat frumos

Şi orice pas al frunzelor rămâne

De parcă, el e dintr-un nobil os

Biblioteca Patriei Române.

Arhitectura lui e de amurg,

E o chindie fiecare casă

De-atâtea umbre ce din vremuri curg

Întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.

Aici un tei ajunge împărat,

Şi o bojdeucă intră în legendă,

Aici, pereţii au încorporat

O stare genială permanentă.

Aici, mai dulce curge vinu-n teasc

Şi om mai bun ca moldoveanul nu e

Aici, chiar şi copii când se nasc

În faşă au proiectul de statuie.

Eterni sânt toţi în fiecare zi

De struguri veşnici fumegă povarna.

Ca o-nflorire de mitropolii

Îşi regăseşte ziua sfântă iarna.

E ziua de unire dintre fraţi,

Când Iaşul a ales cu bărbăţie

Decât fruntaş între înstrăinaţi,

Mai bine-al doilea-ntr-o Românie.

De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,

În fond, întregul Iaşi era un templu?

Voi, clăditori ai soartei româneşti,

Purtarea Iaşului e un exemplu.

Şi umbrele ilustre care vin

Să scuture de orice rele piatra,

Încuviinţează pasul spre destin

Şi laudă acestei patrii vatra.

Şi mai ştiau acei ce-au acceptat

Că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfarmă timpul,

Că zeii unui neam neînfricat,

Aici la Iaşi şi-au hotărât Olimpul.