Aud pe-aici, pe lângă mine paşi
Vin voci străvechi să cânte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.
Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plânge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.
Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lângă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.
Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.
Sânt clipe, uneori, sânt zile chiar,
Când vin fantomele de cai în tropot,
Atunci Moldova toată-i un altar
Proteguit de fiecare clopot.
Întregul Iaşi e desenat frumos
Şi orice pas al frunzelor rămâne
De parcă, el e dintr-un nobil os
Biblioteca Patriei Române.
Arhitectura lui e de amurg,
E o chindie fiecare casă
De-atâtea umbre ce din vremuri curg
Întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.
Aici un tei ajunge împărat,
Şi o bojdeucă intră în legendă,
Aici, pereţii au încorporat
O stare genială permanentă.
Aici, mai dulce curge vinu-n teasc
Şi om mai bun ca moldoveanul nu e
Aici, chiar şi copii când se nasc
În faşă au proiectul de statuie.
Eterni sânt toţi în fiecare zi
De struguri veşnici fumegă povarna.
Ca o-nflorire de mitropolii
Îşi regăseşte ziua sfântă iarna.
E ziua de unire dintre fraţi,
Când Iaşul a ales cu bărbăţie
Decât fruntaş între înstrăinaţi,
Mai bine-al doilea-ntr-o Românie.
De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,
În fond, întregul Iaşi era un templu?
Voi, clăditori ai soartei româneşti,
Purtarea Iaşului e un exemplu.
Şi umbrele ilustre care vin
Să scuture de orice rele piatra,
Încuviinţează pasul spre destin
Şi laudă acestei patrii vatra.
Şi mai ştiau acei ce-au acceptat
Că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfarmă timpul,
Că zeii unui neam neînfricat,
Aici la Iaşi şi-au hotărât Olimpul.