Un om pe nişte scări - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 111 de voturi
Un om pe nişte scări

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

Dacă de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât căzute foste garduri.

Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine,
Ştiu scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici,

Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.
Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supăraţi când vin

Agale talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Vecinul meu prăşeşte ciori
Vecina mea prăşeşte farduri

Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe nişte scări.
Şi dacă vreţi să fiu baladă

Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.
Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi

În lumea plină de urmări
În care fard şi ciori prăşiţi
Întunecaţi şi spălăciţi
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.