Un om pe nişte scări - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 111 de voturi
Un om pe nişte scări

În lumea plină de urmări

Eu sunt un om pe nişte scări,

În sus ce e, în jos nimic,

În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost

Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,

Eu însumi spun de locurile

Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăşeşte ciori,

Vecina mea prăşeşte farduri,

Eu sunt un om pe nişte scări

Şi-un câine bulucind prin garduri.

Dacă de mai multe ori

Căci ce pot fi aceste garduri

Decât căzute foste scări

Decât căzute foste garduri.

Vecine, Domnule, Străine,

Nu înţeleg ce-aveţi cu mine,

Ştiu scările ne sunt comune

Dar trec atât de rar pe-aici,

Portarul însuşi poate spune

Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă

De ce vă supăraţi când vin

Agale talpa mea apasă

Pedalele cu pas străin.

Vecinul meu prăşeşte ciori

Vecina mea prăşeşte farduri

Abia m-am ridicat din garduri

Şi mârâind în joase salturi

Eu sunt un om pe nişte scări.

Şi dacă vreţi să fiu baladă

Şi fiindcă eu nu am o stea

Accept, râvnesc, visez să cadă

Un porc nervos la moartea mea.

Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi

În lumea plină de urmări

În care fard şi ciori prăşiţi

Întunecaţi şi spălăciţi

Lăsaţi-mă să fiu pe scări.

Pergole retractabile