Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”dacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”nu”
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”însă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”hai”
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi răsă, vei fi plânsă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”pleacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul „taci”
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă totuşi, să uităm ce-nseamnă ”dacă”.
Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cănd vor susura izvoare află c-a murit mânia.
Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfârşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.
Vai, sunt răuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.
Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.
Să uităm ce-nseamnă ”lume”, şi ”avere”, şi ”putere”
Să uităm cuvântul ”dacă”, să uităm cuvăntul ”da”,
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.