Motanul pedepsit - de Elena Farago

Rândunica e plecată

După hrană pentru pui,

Cuibu-i singurel sub streşini

Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:

– Ce noroc! Păcat să-l scap!

Iute sus! Dar, poc, o piatră

Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:

– Miau şi vai de capul meu.

Petrişor îl ia în braţe:

– Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,

Dar de bieţii puişori

Ţie cum nu ţi-a fost milă,

Când săriseşi să-i omori?