Aghiotantul - de George Coşbuc

9.0/10 - 113 de voturi
Aghiotantul

Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut

Şi te miri că mă clatin în scară!

Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut?

Vai nu, ci de mine că-s fiară!

Atunci la plecare plânsesem tustrei

Şi mama, sărmana, bătrână

Ţinându-ne alături în mâinile ei

De-o parte şi de-alta de mână,

Sta-n poartă la drum şi vorbea-ncetinel,

Şi mie, zicându-mi pe nume:

Eşti frate mai mare şi-ai grijă de el,

Voi singuri ai mamei pe lume!

Acum el e mort şi departe de-ai săi

Şi parca-mi tot sună cum geme.

Dar eu alergam la redută, prin văi,

S-ajung cu porunca la vreme.

Muşcase cu gura pământul de chin,

Şi strânse pământul în mână;

Întreaga sa faţă şi părul său plin

De sânge-nchegat cu ţărână.

Luându-l în braţe mi-l dusei apoi

La umbră sub poala pădurii,

Spălându-i pe gene lipitul noroi

Şi spumele crunte-ale gurii

Şi încet ridicându-l de spate puţin

Îi pusei la gura-ncleştată

Să prindă din ploscă vrun picur de vin,

Dar moale căzut-a deodată.

Şi iarbă smulgând i-am făcut căpătâi,

Şi tristă fu vorba ce-mi spuse,

Şi nu ştiam bietul ce-aş face dintâi,

Dar calul aminte mi-aduse

Că nu era vreme, şi acolo-l lăsai,

Să-l văd la reîntoarcere iară

Vai, frate, murind, tu de tine oftai,

Ori poate de mine, că-s fiară?

La întoarcere-mi spuse străjerul un drum

Mai scurt, şi fu scurtă şi-a gurii

Poruncă de spaimă, şi iată-mă acum

Departe de poala pădurii,

Departe de unul ce-aşteaptă mâhnit

Şi-n drumul meu ochii şi-i zbate,

Departe de unul ce poate-a murit

Minţit de nevrednicu-i frate!

Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut

Şi când te-am bătut eu pe tine?

Dar iată-l, blestemul trădării a-nceput

Şi plata cea jalnică-mi vine!

Nu-n faţa ta, Doamne, că ştii! şi mi-e greu

Cuvântul ce-n cumpăn-apasă:

Da mama, eu mamei, de fratele meu

Ce-oi spune eu mamei acasă?