Adânca mare… - de Mihai Eminescu

Adânca mare sub a lunii faţă,

Înseninată de-a ei blondă rază,

O lume întreagă-n fundul ei visează

Şi stele poartă pe oglinda-i creaţă.

Dar mâni – ea falnică, cumplit turbează

Şi mişcă lumea ei negru-măreaţă,

Pe-ale ei mii şi mii de nalte braţe

Ducând pieire – ţări înmormântează.

Azi un diluviu, mâne-o murmuire,

O armonie, care capăt n-are –

Astfel e-a ei întunecată fire.

Astfel e sufletu-n antica mare.

Ce-i pasă – ce simţiri o să ne-nspire –

Indiferentă, solitară – mare!