Baba iarna intră-n sat… - de Otilia Cazimir

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,

Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,

Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână…
Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:

Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,

Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Şi cum suflă-n pumnii reci,

Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă…
Şi-au ieşit băieţii mici,

Mici şi mulţi
Şi desculţi,
Şi câţiva mai măricei
Cu biciuşti şi cu nuiele

Şi cu prăştii subţirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele…
Doamna-gerului, bătrâna,

S-a sculat de la pământ.
Şi-nălţând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.

A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Şi-a lăsat în urma ei

Promoroacă şi polei;
Pe ogoare,
Corbi şi cioare
Prin păduri,

Lupii suri,
Şi de-a lungul drumului
Numai scama fumului…