La iepuri - de Otilia Cazimir

M-am rugat de tata-mare
Să mă ia la vânatoare.
Cu căciula pe-o ureche,
Cu ciubote de voinic

Şi cu puşca lui cea veche –
Cine-ar zice că sunt mic?
Seara limpede şi blândă
Se coboară peste văi.

Mă aşez şi eu la pândă
Ca şi ceilalţi flăcăi.
Peste câmp, departe-hăt,
Nici-o umbră de omăt.

Când, deodată, lânga mine,
Se zburleşte-un mărăcine…
Uite, mă, ce arătare!
Nici nu merge, nici nu sare!

Se împiedică de-un op,
Dă la deal de zici că-i şchiop,
Dă la vale, cade-n bot,
Cu codiţa de-a spinare,

Cu urechile de-un cot!
Inima cumplit îmi bate,
Ce-a mai fost şi asta, frate?
Râde-n barba lui, bunicul:

– Mi s-a speriat voinicul
Şi-a scăpat şi flinta jos,
Pentru-un iepuraş fricos!