Meniu
Poezii de Otilia Cazimir

Nani, pui!

Autor: Necesită verificare editorială
1 min de citit 9.0 / 10 (149 voturi)

Dormi fetiţă somnoroasă,

Să-mi creşti mare şi frumoasă,

Să fii dragă orişicui…

Nani, pui!

Dormi cu mama, băieţel,

Să-mi creşti-nalt şi subţirel

Şi frumos cum altul nu-i…

Nani, pui!

Somnul dulce şi cuminte

Vine-ncet să vă alinte

Fără ştirea nimănui.

Nani, pui!

Să vă pună sub perniţă

Jucăria lui pestriţă,

Jucăria visului…

Nani, pui!

Luna plină şi albastră

Doarme-n crucea cerului

Dorm şi stelele-n fereastră,

Doarmă şi măicuţa voastră…

Nani, pui!

Sursă și drepturi

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Nani, pui!"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 9.0/10 - 149 voturi