Diverse 🤵 de Alexandru Macedonski

Rondelul ctitorilor - de Alexandru Macedonski

7.0/10 - 162 de voturi
Rondelul ctitorilor

În zugrăveala-nvechită,

El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse,

Biserica de ei clădită

O ţin cu degete întinse.

Năluci din vechiul timp desprinse,

Ştiu viaţa lor că e sfârşită

În zugrăveala învechită,

El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse.

Şi nu-şi blesteamă-a lor ursită…

Dar orice candeli când văd stinse,

Şi sfânta slujbă părăsită,

Ei plâng cu lacrimi neînvinse

În zugrăveala învechită.