🤵 de George Topârceanu

Vecina - de George Topârceanu

9.0/10 - 179 de voturi
Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,

Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, –

Că ţi-am făcut potecă prin grădină…

Adeseori tu laşi la geamuri storul,

Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,

Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul

Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul

Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,

Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, –

Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,

Să ispăşesc viaţa mea întreagă

Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,

Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, –

Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,

Păstrează calda ochilor ispită,

Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare

Şi clipele de-acum le laşi să zboare,

Când dulcea tinereţe-i trecătoare…

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul

De datini grele ce-mi ucid avântul,

Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,

Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,

C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,

Frumoasă ca o fată fără zestre, –

Se uită lung şi tainic prin ferestre…