Broaştele care cer un monarh - de La Fontaine

7.0/10 - 158 de voturi
Broaştele care cer un monarh

Urându-li-se cu democraţia,

Broaştele orăcăiau atât de straşnic,

Că Joe, ca să curme gălăgia,

Le azvârli din cer un rege paşnic.

Şi, totuşi, în căderea lui, se pare,

Regele făcu un zgomot mare,

Că-ntreaga seminţie broscărească,

Nătângă şi fricoasă de la baştină,

S-ascunse iute-n bortele din mlaştină,

Necutezând, o vreme, pe Vodă să-l privească,

De teamă ca gigantul, cumva, să nu le prindă.

Dar noul uriaş era o grindă!

Cu câtă spaimă prima broscuţă din grămadă

S-a furişat, cu grijă, din ascunziş, să-l vadă!

Pe urmă, părăsindu-şi şi celelalte balta,

Veniră toate, una după alta,

Şi ajungând curând familiare

I se urcară multe în spinare,

Că Vodă le-ndura cu resemnare.

Dar broaştele, cu timpul, pornesc cu tărăboi

La Jupiter, să-i ceară un rege mai vioi.

Aflând Monarhul zeilor ce vor,

Le hărăzi, de data asta, un Cocor,

Care, când prin smârcuri, când pe lac,

Le înghiţea, satrapul, după plac.

Şi broaştele spre Joe căşunară iar cu plânsul

Şi zarva lor s-aude prin slavă pân’la dânsul.

– Ia terminaţi odată smintitul tărăboi!

Ce, socotiţi că-i numai după voi?

De prima guvernare,

Cum ştiţi, n-aţi fost în stare.

Întâiul vostru rege se nimerise blând,

Dar l-aţi schimbat, cum bine ştiţi, curând.

S-a isprăvit de astăzi cu orice tămbălău!

De-acum, nechibzuitelor, răbdaţi

Şi regele cel aprig vi-l păstraţi

Să nu daţi peste altul şi mai rău!