Niculae la pepeni… - de Cezar Petrescu

9.0/10 - 1 de voturi
Niculae la pepeni…
Poezii pentru copii - Niculae la pepeni…

Asa e ca n-ati vazut niciodata un pepene facand cu ochiul? Nici eu nu am vazut. Mai intai, cum sa faca un pepene cu ochiul, cand el n-are ochi?

Totusi, Niculae m-a oprit saptamana trecuta sa-mi spuna:

– Ionica draga, nu mai am pace de ieri. Am trecut pe langa gradina lui nea Pandele si niste pepeni grozavi mi-au facut mie cu ochiul. Nu ma las pana ce n-oi da iama in ei.

Am inteles cum i-au facut pepenii cu ochiul lui Niculae. Si am inteles ca e pe cale sa savarseasca o fapta rea. Sa fure.

– Niculae! Niculae! Nu te vad bine. Ma tem ca dupa ce ti-au facut pepenii cu ochiul, are sa-ti joace si garbaciul lui nea Pandele pe spinare. Stii ca nu e de glumit cu dansul.

– Fugi de-aci, Ionica! Esti un fricos. Asa te-am stiut intotdeauna.

– Nu-s fricos, dar sunt cinstit. Nu e mai cuminte sa aduni bani si sa cumperi un pepene, doi, in loc sa furi?

– Eh! Cum mai vorbesti si tu! Parca daca iei un pepene, doi, inseamna ca furi. Furi un bou, o punga, o haina… Dar cu un pepene, inseamna ca-ti potolesti o pofta si nimic mai mult. Mergi cu mine diseara?

– Fereasca-ma Dumnezeu! Mai bine cumpar. Sau daca n-am bani, cer lui nea Pandele.

– Ti-am spus ca esti un fricos si un prost. Rabda sanatos. Buna ziua.

Niculae a plecat manios, fiindca n-am vrut sa ma fac tovaras la furtisagul lui.

Seara, tarziu, ma intorceam cu tata de la fan. Uitasem de pepenii lui Niculae. Mi-am adus aminte, cand treceam in vale, pe langa gradina lui nea Pandele, la parau. Era intuneric bezna. Si-o tacere de se auzea cum sufla vantul prin firele de iarba.

Deodata aud:

– Valeu! Aoleo! Lasa-ma, nea Pandele! Aoleo!

Si pac! Si cainii latrand. Si in cateva clipe o zarva de glasuri si de latraturi umplu toata valea.

” Acesta e Niculae! mi-am spus eu. I s-a infundat cu pepenii lui.”

Tata se intoarce la mine si zice:

– Hai sa vedem ce s-a intamplat. Iar a prins Pandele vreun musteriu la pepeni.

Pasim noi peste straturi, prin intuneric. Ajungem la coliba unde pazea, noaptea, nea Pandele. Langa foc, Niculae, legat burduf, plangea cu nasul in tarana.

– Iata hotomanul care-mi strica mie de o saptamana pepenii! rosti nea Pandele, ridicandu-se in picioare si venind spre tata cu mana intinsa. Bine ca am pus gabja pe el! De o saptamana il pandeam…

– Zau, nea Pandele, ca e intaia oara cand incerc, se ura Niculae. Au furat altii. Eu pana acum nici nu am stiut ca sunt pepeni in gradina dumitale.

– Taci acolo, hotomanule! se rasti nea Pandele.

Niculae tacea. N-avea incotro. Eu stiam ca nu furase pana acum. Dar cine il mai putea crede? Hotul, odata prins, tragea pacate pentru toti hotii.

– Sa vedeti, incepe sa povesteasca nea Pandele. Mi-a stricat zece pepeni. I-a incercat cu briceagul. A trecut de la unul la altul. Mai mare jalea. Bunatate de pepeni. Dar ii vin eu de hac. I-am tras vreo sase garbace bune. Il tin legat pana maine dimineata. Iar maine, cum e duminica, ii leg toti cei zece pepeni de gat, de jur imprejur, si il duc asa in fata primariei. Sa-l vada toata lumea…

Asa a spus nea Pandele si s-a tinut de cuvant. A doua zi,va jur ca nu-i mai facea niciun pepene cu ochiul lui Niculae, desi avea zece la gat, atarnand ca pungile gusatilor.

Uitasem sa adaug ca aseara, cand am plecat de la nea Pandele, el mi-a dat un pepene fara sa-i cer. Un pepene gustos cum n-am mancat niciodata. Dulce ca zaharul si parfumat ca mierea.

Atunci am multumit lui nea Pandele. Dar am multumit mai ales cerului, ca nu m-a adus in ispita. Astfel ii tineam tovarasie lui Niculae, sa ajung de ocara satului.