Blestemul trădării - de George Coşbuc

Cu sfărâmate catapulturi

Turnul muced stă-nclinat,

Iar în poartă surii vulturi

Frântă-şi au de mult aripa,

Stând să cadă-n toată clipa

Peste pragul fulgerat.

Însă-n veci vor sta la poartă,

Că-i din cer blestem de veci.

Noaptea învie-o oaste moartă,

Şi-i de coifuri valea plină

Fă o cruce şi te-nchină.

Călătorule, când treci.

Noaptea din ruine răsare

Tot castelul, precum fu.

Şanţ şi ziduri de-apărare,

Turnuri albe cresc deodată,

O cetate-nfricoşată

Unde Agripa cuib avu.

Iar din văi un prinţ se suie

Alb de arme, spre castel;

E tăcere-n cetăţuie,

Dar stafiile pe coaste

Repezi vin, o întreagă oaste,

Toţi ai prinţului cu el.

Lupi ce cască largul gurii

Au pe coif, şi parc-au strâns

Toate fiarele pădurii.

Sunt de-acei ce-au stat în cale,

Varo tu, oştirii tale

Şi-au făcut pe August de-a plâns.

Când ajunge la cetate

Albul prinţ al celor morţi

De trei ori cu pumnul bate

Repede-n arama porţii

Scări aduc în grabă morţii,

Cu berbecii bat în porţi.

Şi-auzind cum vin barbarii,

Uşa tainiţei-o deschid

Şi tresar legionarii;

Ei din bărbi, din păr, cu mâna

Iuţi îşi scutură ţărâna,

Ies, aleargă, sar pe zid.

Sub un râu de creste roşii

Albe coifuri strălucesc,

Şi-n amestec furioşii

Respingând pe cei de-afară

Cad şi mor, se nalţă iară,

Răni fac şi le primesc.

Zăngăt însă n-are arama

Când se bate scut de scut,

Tuba nu-şi cunoaşte gama:

Fără zuzet lancea zboară,

Iar al spadei-oţel doboară

Cald şi strălucind, dar mut.

Pe deasupra lor cu spaimă

Luna se ascunde-n nor,

Glas de bufniţe se-ngaimă

Şi, cu aripi speriate,

Lilieci zburând în cete

Se izbesc de coiful lor.

De-aţi avea voi pace-odată,

Voi ce vă luptaţi mereu!

Pacea însă nu vi-i dată,

Ca să ştiţi în veşnicie

Dreapta Domnului mânie

Şi că-i unul Dumnezeu!

Cei trădaţi, ei dorm în pace!

Vouă-al morţii dătător

Partea asta nu vi-o face!

Voi când aţi văzut pe-o seamă

Că pe Crist cel mort îl cheamă

Martor al jurării lor.

În nedreapta voastră ură

Vrând să-i pierdeţi, aţi făcut

Cu barbarii-o legătură.

Şi-au venit pe-ascuns barbarii

Şi-au pierit legionarii

Câţi pe Crist l-au cunoscut.

Noapte-a a fost. Pe zid creştinii

Se luptau pentru-mpărat:

Voi îns-aţi deschis, hainii,

Toate porţile cetăţii

Dreapta cumpăn-a Dreptăţii

Iat-acum s-a răzbunat.

Cei trădaţi, ei în morminte

Dorm în pace. Însă voi

Vă luptaţi şi-acum înainte

Cu oştirile chemate

Şi de-a pururi vă veţi bate

Până-n ziua cea de-apoi.

Astfel parcă-ntruna plânge

Turnul obosit şi el

De-a vedea tot morţi şi sânge.

Căci de veacuri vede-ntruna

Noaptea cum aduc furtuna

Morţii-aceştia din castel.

Iar când ziua se revarsă,

Pier şi ziduri şi cohorţi,

Ruinată-n deal şi arsă

Stă cetatea tristă-n soare

Dar în noaptea următoare

Vin din nou aceiaşi morţi.