Brâul Cosânzenei - de George Coşbuc

9.0/10 - 185 de voturi
Brâul Cosânzenei

Avea Ileana ochi de soare

Şi galben păr, un lan de grâu;

Vestmânt avea ţesut în floare

Şi-un brâu purta pe-ncingătoare,

Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,

Un fulger pe-al ei trup încins.

El noaptea da lumini ca focul,

Şi-n brâu sta fetei prins norocul

Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,

Norocul ei să piară-n veci,

Nici flori mai mult să n-o dezmierde,

Să n-afle umbră-n codrul verde

Şi verile să-i fie reci.

Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă

Pândeşte brâul l-ar fura.

Că lui de mult i-e fata dragă,

Iar fata nu vrea să-nţeleagă,

Şi el acum şi-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare

Prin lunci cu flori şi doarme-n văi,

Iar păzitor pe vânt îl are

Întreaga viaţă vis îi pare

Şi joc îşi bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,

Şi-n drumul lui umblând de-atunci

Simţea de-ajuns frumoasa fată

Că viaţa noastră nu ni-e dată

De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaştri de cicoare

Pe sânu-i alb de ghiocel

Curg lacrimi calde-acum! O doare,

Ei inima de drag îi moare,

Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

Atâta dragoste nebună!

Eu nu o simt, tu n-o înţelegi

Visarea ta la ce ţi-e bună?

Vrei s-o visăm noi împreună?

Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind şi geme:

Norocul meu întreg îl vrei!

Ea numai pentru brâu se teme,

Că vor afla duşmanii vreme

Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

De ce te temi? Ne vom ascunde

În noaptea codrului umbros

Sub brazii fără grai, pe unde

Nici ochi de om nu pot pătrunde,

Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-aşa, să zică iară,

Să-i facă gândul ei uşor,

Iar gându-i se topea de pară

Şi-n codru des, în zi de vară,

S-ascunde fată şi fecior.

Au fost ascunşi încât nici floare,

Nici ochi de om nu i-au zărit.

Dar printre crengi adormitoare

Din cer un singur ochi de soare

Căzu pe brâu şi l-a răpit.

Atunci Ileana şi simţeşte

Că-i arde plânsul în priviri;

Ea după brâu în jur priveşte

Şi aprinsa-i faţă-ngălbeneşte

Că nu e brâul nicăieri.

Şi cum ea varsă desperată

Un plâns amar, un cald şiroi,

Curgea din cer ploaie curată,

Iar dintre ploi lucind s-arată

Frumosul brâu stropit de ploi.

Şi-n ceruri călătorul Soare

Râdea cu hohot repetat

Şi prin văzduhuri plutitoare

Izbea săgeţi răzbunătoare

De-a lungul brâului furat.

Vai, brâul meu! gemea copila.

Atât de mult eu l-am temut,

Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!

Şi-apoi plângea, mai mare mila,

Şi-n nopţi apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,

Dar multe nu-s din câte-au fost

Azi nu-i Ileana nicăierea,

De-abia trăieşte-n pomenirea

Poveştilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline

De zâmbetu-i cel cald de foc,

Ileano, a uitat de tine!

Dar brâul când în minte-i vine

Îşi bate şi-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,

Furatul brâu e viu mereu:

Când plouă, vara, câteodată

Un brâu de foc pe cer s-arată,

Iar noi îi zicem curcubeu.