Cântecul fusului - de George Coşbuc

9.0/10 - 156 de voturi
Cântecul fusului

Eu mi-am făcut un cântec

Stând singură-n iatac

Eu mi-am făcut un cântec,

Şi n-aş fi vrut să-l fac.

Dar fusul e de vină

Că se-nvârtea mereu,

Şi ce-mi cânta înainte

Cântam pe urmă eu.

De-atunci îl cânt întruna

Că-mi vine-aşa nevrând;

De-aş face orice-aş face,

Nu pot să-l scot din gând.

Îl cânt torcând la vatră

Şi-l cânt mergând pe drum

Şi nu pricep ce-i asta,

Şi nu ştiu, biata, cum?

Adese stând la cină

Simt lacrimile des,

Nu pot mânca de lacrimi

Şi trebuie să ies

Afară-n vânt, afară,

Că-mi arde capul tot,

Şi-ngrop în palme capul

Şi-mi cânt amarul tot.

Am stat la roata morii,

Şi roata umblă des,

Şi roata morii cântă

Cuvinte cu-nţeles.

Ea cântă înainte;

Cânt şi eu după ea

Moraru-şi face cruce

Privind în urma mea.

Şi-am mers pe malul apei,

În valuri să-mi îngrop

Şi cântecul, şi-amarul

Dar a-nceput un plop

Să cânte, şi toţi plopii

Cântau duios în vânt,

Şi m-am trezit deodată

Că plâng şi eu şi cânt!

Şi-am mers pe lunci, dar jalnic,

D-a lungul peste lunci,

Cum plâng şi cântă toate!

Şi-n crâng m-am dus atunci

Nu-i loc mai bun pe lume

De plâns decât în crâng!

Ah, toate plâng, şi satul

Se miră că eu plâng!

Dar fusul e de vină,

Că se-nvârtea mereu,

Şi el cânta un cântec,

Şi-l ştiu de-atunci şi eu!

Şi-ncet ce trece viaţa

Când n-ai nici un noroc

Mai iute dac-ar trece,

De-ar sta mai bine-n loc!

De-ar sta pe loc mai bine!

Ori loc eu să-mi găsesc

Să pot să plâng cu hohot

Nici asta nu-ndrăznesc!

Că mama mă tot ceartă

Şi tata-i supărat,

Şi-n ochii mei se uită

Toţi oamenii din sat.

Ah, seara, numai seara,

Mă simt la largul meu,

Că-ngrop în perne capul

Şi, până-n zori mereu,

Tot plâng ca o nebună

Şi perna-n braţe o strâng,

Şi plâng, că nu mă vede

Măicuţa-mea că plâng.