Cântecul redutei - de George Coşbuc

7.0/10 - 192 de voturi
Cântecul redutei

În redută numai lei;

Uite-i, mă, başbuzucii,

Eu de-aici le-aud papucii!

Dar mai mare peste ei

Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?

Cică şi mai şi, pesemne,

Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,

Că sunt tot oşteni pe-alesul,

De viteji le saltă fesul,

Pitulaţi pe după grinzi.

Se-ntind, nene, de căldură

De le-ajung genunchii-n gură

Maşală, cu ei te prinzi?

Ce te uiţi tu, că sunt goi?

Aşa-i turcu-n vitejie,

Zvârle haina ca să fie

Sprinten-foc, când e-n război.

Dârdâie din dinţi, mă, vere

Lasă-i, mă, că-şi fac putere

Dinţilor, să muşte-n noi.

Şi-ntr-o zi – să vezi acu –

Dete Osman porunci să-i puie

Tălpilor la cizme cuie,

Şi-apoi, ce-o fi fost, ce nu,

Că sări pe băţ călare

Şi-alergând în fuga mare

Drept la Vadin s-abătu.

Strigă Osman: – „Păsat vă fac!

Încurcaţi pe-aicea treaba,

Şi-mi mâncaţi pilaf degeaba –

Vă tai ciorba, vă dezbrac!

Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,

Tu cam tremuri, bag de seamă,

Sări, curând, că-ţi viu de hac!”

Turcii, toţi, gândeau: „Poftim!

Să dezbraci p-un gol ca napul

Cu ce-şi bate paşa capul!”

Şi-i strigară: Cioc selim!

Dar temându-se de vorba

Că Osman le taie ciorba,

Au mai zis: „Sărim, sărim!”

Şi-au sărit cei lei de turci

Care cum putea mai iute:

Vin românii spre redute,

Şi să stai să-i mai încurci?

Căpitanii-şi pierd şalvarii,

Fac mătănii ghinărarii,

Că-i la deal, şi-i greu să-l urci.

Noi strigam atunci din tun:

– „Ce fugiţi, ca-n groaza furcii?

Nu vă vin din urmă turcii!

Staţi, şi daţi-ne tutun.”

Ei de stat n-au stat nici unul

Dar ne-au azvârlit tutunul

C-aşa-i turcul, suflet bun…

Acest cântec îl făcui

Eu, căprarul Păvăloaie,

Stând de strajă noaptea-n ploaie,

Şi gândeam: „Tu râzi şi spui,

Şi tu n-ai cămaşă-n spate!

Las că prind pe Osman, măi frate,

Şi-am să-mbrac cămaşa lui!”