Cuscrii - de George Coşbuc

7.0/10 - 111 de voturi
Cuscrii

Bătaia cea rară-n ceasornic

Acum a-ncetat.

Hatmanul se uită mirat

La marele vornic –

– „E vânt şi pe ape a-nnoptat!”

Dar ce-au fost aceste cuvinte,

Şi-aşa din senin?

Bând focul spumosului vin,

Vorbeau de logodnă înainte,

Dorindu-şi norocul din plin.

Şi-acum ei deodată tăcură

Cu ochii-n pământ.

Vorbi parcă glas din mormânt –

Ce vorbe-avu vornicu-n gură,

Cu noapte, cu ape, cu vânt?

Nici unul nu-ncearcă să rupă

Tăcerea. Le mor

Mărgelele vinului lor

În plina şi uitată-le cupă.

Şi-un gând li-e pe inimi zăvor.

E noapte,şi vântul e rece

Şi norii-s a ploi.

Mai steteră o vreme,şi-apoi

Hatmanul se scoală să plece –

Aşa-s de-obosiţi amândoi!

Dar vornicul n-are alinare:

– „Să-ncalece zece-n curând!”

Cu zece, el însuşi calare,

Dă pinteni şi-aleargă tăcând.

Copitele sună prin noapte,

Şi-i vânt şi e nor.

– „Mai iute, voinici, că eu mor!”

Miraţi ei se-ntreabă cu şoapte

De fapta stăpânului lor.

Nu-i umblet, e goană nebună,

Sălbatec un hop,

Cum fug cei ajunşi de potop –

Deodată un tropot răsună

Din stânga, de cai în galop.

Răspântia căii le-aduce

Un stol cunoscut:

Hatmanul! E parcă făcut!

Prin noapte el unde se duce,

De-ai săi slujitori petrecut?

S-opriră din goană pe-o clipă

Bătrânii boieri –

Dar nu!Au fost numai păreri.

Tăcuţi ei se alătură-n pripă,

Dând goanei sporite puteri.

Ei n-aveau nimic ce să-şi spună

Şi nu s-au mirat.

Acum ei vedeau răsfirat

Ce-amar li-e ursit să-i răpună:

E vânt şi pe ape a înnoptat!

Mai iute, mai iute! Prin ape

De-a dreptul de tot.

Luaţi-mi şi Dunărea-not

Şi cine-i cu zile, să scape!

Şi-aleargă voinicii cât pot.

Când soarele-un drum dimineţii

Prin nori i-a făcut,

El numai pe doi i-a văzut,

Pe doi, că pe cale drumeţii

Pe rând de oboseal-au căzut.

Mirat el vedea de pe-un munte

Ca dou-arătări

Alături boierii-călări,

Şi-a bărbilor Dunări cărunte

Săltându-le vântu-n suflări.

Departe-i petrece pe cale,

Îi vede c-abat

La dreapta spre marele sat

Şi-n satul acela din vale

La casa cea mare-au intrat.

La vornic e plânset în casă

Şi-i fum de făclii

Alături, sărmanii copii

Dorm fără de suflet, pe-o masă,

Frumoşi şi cuminte ca vii.

Pescarii pe apă-i văzură

Pe-amurgul fatal,

Şi-ntoarsă pe-o dungă de-un val

Zbătându-se luntrea,căzură

Şi-acolo pieriră la mal.

Tu-ţi plânge-acum, vornice, fata!

Hatmane, pe-al tău,

Boceşte-ţi frumosul flăcău,

Daţi chiote! Totul e gata,

Şi-n umbră pândeşte ceas rău!