Draga mamei - de George Coşbuc

8.0/10 - 121 de voturi
Draga mamei

Colo-n jos, în jos,

Este-un plop frumos,

Plop cu frunza plină,

Neted la trupină,

Cu crengi retezate,

Spre pământ plecate;

Iară lângă plop

Este-o casă nouă

Cu fereşti vreo două,

Casă şindilită

Mândru văruită,

Cu faţa spre soare,

Cu ograda mare,

Cu porţi ridicate,

Cu uşi largi şi late,

Şi cu prag de fag.

Iar apoi pe prag,

Pe cel prag afară,

În amurg de seară

Lelea Fira sta,

Gheme depăna,

Sfaturi înşira

Pentru fată-sa.

C-aşa-i dacă are

Fira fată mare:

Mi-o tot sfădeşte,

Căci fata iubeşte

Şi se prăpădeşte

Dup-un feciorel,

Şi-apoi pentru el

Ea rabdă ocară

Şi-n casă şi-afară

De s-a dus prin ţară

Poveste şi veste,

Şi-apoi nu-i poveste,

Firei plăcea tare

Feciorul pe care

Fată-sa îl iubea,

Însă el n-avea

Averi grămădite,

N-avea case şi vite;

Fira deci fierbea

Şi mi se ciudea,

Căci dânsa voia

Fata-i să iubească

Pe-un fecior cu stare

Şi cu vâlfa mare…

Tot aşa şi iară

Şi-acum stând afară

Fira se ciudeşte

Şi mi se sfădeşte;

Fata tort răschiră,

Fuse pline-nfiră

Şi-nfirând oftează,

Jalnic lăcrimează

Şi lăcrimând tace,

Căci n-are ce face.

Fira mi-o vedea

Şi din cap dădea

Şi din grai grăia:

Fată, draga mea!

Nu ştiu cum, nu-i bine,

Nu ştiu ce-i cu tine,

Că tot porţi bănat

De te râd prin sat,

Şi porţi jale-amară

De te râd prin ţară!

Nu ştiu ce-i cu tine

Că deloc nu-i bine

Că oftezi mereu,

Lacrimi verşi din greu

Şi tot gemi de sună,

Parcă eşti nebună,

Şi-apoi zile întregi

Tu tot vii şi-alergi

Şi-ţi tot plângi norocul

Şi nu-ţi afli locul!

Nu ştiu ce-aş direge,

Ca să-ţi dai de lege

Şi să fii cuminte

Ca şi mai-nainte!

Fata răschira,

Mama depăna

Şi iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Nu fi supărată,

Nu tot suspina,

Nu tot lăcrima,

Că-mi faci gânduri grele,

De mă-omor cu ele!

Fii tu veseloasă,

Căci tu eşti mireasă,

Ai mire, ca el,

Tras prin un inel

Şi el ţi-a adus,

Dar eu nu ţi-am spus,

La grumazi mărgele,

Pe deget inele,

Brâu şi-ncingători,

Zadie cu flori,

Năframe de mătase

Toate-n aur trase,

Pe margini tivite,

Toate-ntraurite!

Fata suspina,

Mama sta ce sta

Şi iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Fii cuminte-odată

Şi-ţi alină plânsul,

Du-te după dânsul,

Căci gazda e tare,

Multe moşii are;

Are vaci şi boi,

Turme-ntregi de oi;

Are zece juguri

Şi pe-atâtea pluguri.

Are vii de struguri;

Are-o casă naltă

Mândru ridicată

Casa şindilită

Mândru văruită!

Ana suspina,

Fira sta ce sta

Şi iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Fii cuminte-odată

Şi-ţi alină plânsul,

Du-te după dânsul,

Căci el e frumos

La căutătură

La scurtătură,

Nalt e de statură

Şi-ndesat păşeşte

Şi se potriveşte

Potriveşte bine,

Draga mea, cu tine.

Lasă pe Ionel,

Nu gândi la el,

Căci sărac e tare

Şi nici neamuri n-are

Şi-i din viţă rea

Ce zici, draga mea?!

Fata răschira,

Din greu răsufla

Şi-apoi cuvânta:

Mamă, orice-i face,

Unul numai-mi place,

Unul singurel:

Numai Ionel!

Alt fecior în lume

Nu-mi trebui şi-anume

Io ţi-o spun o dată:

Decât măritată

După alt fecior,

Mai bine mă-omor!

S-o ştii, mamă, bine

Asta de la mine!

Fira greu râdea

Şi se cătrănea

Şi-apoi se răstea:

Fă dar cum vei face,

Fă precum îţi place,

Fă de capul tău,

Cum vei şti mai rău!

Du-te unde vrei,

Pieri din ochii mei,

Pieri-mi dinainte,

Fată fără minte!

Iubea-şi Fira fata,

Încât era gata

Pentru ea să sară

Prin apă şi pară

Şi d-aceea ea

De necaz plângea

Când mi se gândea,

Cum că-i lucră fata

Cum nu lucră alta!

Şi d-aceea sta

Şi se cugeta

Şi trăia cu gândul

Zilele de-a rândul

Şi întrebat-a finii

Şi-a întrebat vecinii

Şi întrebat-a fraţii

Şi-a întrebat cumnaţii

Doar vor şti să-i spună

Vro povaţă bună.

Şi-a umblat, umblat

Zile-ntregi prin sat

Şi-a tot întrebat,

Dar i-au spus cumnaţii,

Rudele şi fraţii

Şi i-au spus vecinii,

Oamenii şi finii

Să nu-şi bată gândul

Unde nu-i cu rândul,

Să n-apuce codru,

Unde nu-i cu modru.

Însă Fira sta,

Sta şi cugeta,

Mult se frământa

Şi întrebat-a iară

Prin lume şi ţară

Şi-a întrebat anume

Prin ţară şi lume

Pe la vrăjitori

Şi descântători;

Pe la crai de meşteri,

Cari trăiesc în peşteri

Şi cari pot s-adune

Dragoste p-alune

Şi pot munţi să-nşire

P-o sârmă subţire,

Şi pot face vrajă

Şi scot fier din glajă

Şi din nea scot sânge

Şi pot dealuri strânge,

Şi ei strâng un munte

Până-l fac grăunte!

Şi-apoi vrăjitorii

Şi descântătorii

Bobi pe masă întins-au,

Păscălii deschis-au,

Bobi au înşirat,

Stele-au numărat

Şi răspuns au dat

Că Fira să pună

Sâmbure de-alună

Şi iarbă nebună

Mugure de paltin

Şi iarba lui Tatin,

Aripă de-albină

Fir de răcoină,

Măduvă de soc,

Fir de busuioc

Să fiarbă la foc

În apă curată

Bine strecurată

Până va aburi,

Până va clocoti,

Până ce vor fi

Ierbile încâlcite,

Arse şi topite.

Iar apoi şi-apoi

Fira le va scoate,

Le va pune toate

Într-o băndurică,

Într-o cârpă mică

Şi-apoi le va duce

Unde-i drumul cruce

Şi le va-ngropa

Şi-n pământ vor sta

Din zori până-n seară

Şi până-n zori iară,

Farmecul să piară,

Răul să se stângă,

Vrăjile să strângă

Firicele coapte:

Ceasul rău de noapte;

Dragostea copilei,

Ceasul rău al zilei!

Şi-apoi Fira în zori

Pe la cântători

Să le scoată-afară,

Şi-apoi de cu seară

Când se va culca,

Le va aşeza

Sub perina sa

Căci din vrăjitură

Şi din făcătură

Ierbile topite

Vis îi vor trimite,

Visuri dulci şi bune

Şi-n vis îi vor spune,

Ce să facă biata

Să-şi mântuie fata.

Fira aşa făcea,

Ea la foc punea

Sâmbure de-alună

Şi iarbă nebună,

Mugure de paltin

Şi iarba lui Tatin,

Aripă de-albină,

Fir de răcoină,

Măduvă de soc,

Fir de busuioc

Şi-apoi le fierbea

Până clocotea

Apa din ulcea,

Până se topea

Ierburile stoarse,

Apoi mi le scoase

Şi le-a îngropat

Şi le-a dezgropat

Şi le-a aşezat

Sub perină-n pat;

Apoi se culca

Şi greu vis visa,

Vis de vrăjitură,

Vis de făcătură,

Vis bun de cu seară

Pentru jale-amară

Vis de miezul nopţii

Pentru vraja morţii;

Vis de dimineaţă,

Vraja de viaţă.