Draga mamei - de George Coşbuc

Colo-n jos, în jos,
Este-un plop frumos,
Plop cu frunza plină,
Neted la trupină,

Cu crengi retezate,
Spre pământ plecate;
Iară lângă plop
Este-o casă nouă

Cu fereşti vreo două,
Casă şindilită
Mândru văruită,
Cu faţa spre soare,

Cu ograda mare,
Cu porţi ridicate,
Cu uşi largi şi late,
Şi cu prag de fag.

Iar apoi pe prag,
Pe cel prag afară,
În amurg de seară
Lelea Fira sta,

Gheme depăna,
Sfaturi înşira
Pentru fată-sa.
C-aşa-i dacă are

Fira fată mare:
Mi-o tot sfădeşte,
Căci fata iubeşte
Şi se prăpădeşte

Dup-un feciorel,
Şi-apoi pentru el
Ea rabdă ocară
Şi-n casă şi-afară

De s-a dus prin ţară
Poveste şi veste,
Şi-apoi nu-i poveste,
Firei plăcea tare

Feciorul pe care
Fată-sa îl iubea,
Însă el n-avea
Averi grămădite,

N-avea case şi vite;
Fira deci fierbea
Şi mi se ciudea,
Căci dânsa voia

Fata-i să iubească
Pe-un fecior cu stare
Şi cu vâlfa mare…
Tot aşa şi iară

Şi-acum stând afară
Fira se ciudeşte
Şi mi se sfădeşte;
Fata tort răschiră,

Fuse pline-nfiră
Şi-nfirând oftează,
Jalnic lăcrimează
Şi lăcrimând tace,

Căci n-are ce face.
Fira mi-o vedea
Şi din cap dădea
Şi din grai grăia:

Fată, draga mea!
Nu ştiu cum, nu-i bine,
Nu ştiu ce-i cu tine,
Că tot porţi bănat

De te râd prin sat,
Şi porţi jale-amară
De te râd prin ţară!
Nu ştiu ce-i cu tine

Că deloc nu-i bine
Că oftezi mereu,
Lacrimi verşi din greu
Şi tot gemi de sună,

Parcă eşti nebună,
Şi-apoi zile întregi
Tu tot vii şi-alergi
Şi-ţi tot plângi norocul

Şi nu-ţi afli locul!
Nu ştiu ce-aş direge,
Ca să-ţi dai de lege
Şi să fii cuminte

Ca şi mai-nainte!
Fata răschira,
Mama depăna
Şi iar cuvânta:

Draga mamei, fată,
Nu fi supărată,
Nu tot suspina,
Nu tot lăcrima,

Că-mi faci gânduri grele,
De mă-omor cu ele!
Fii tu veseloasă,
Căci tu eşti mireasă,

Ai mire, ca el,
Tras prin un inel
Şi el ţi-a adus,
Dar eu nu ţi-am spus,

La grumazi mărgele,
Pe deget inele,
Brâu şi-ncingători,
Zadie cu flori,

Năframe de mătase
Toate-n aur trase,
Pe margini tivite,
Toate-ntraurite!

Fata suspina,
Mama sta ce sta
Şi iar cuvânta:
Draga mamei, fată,

Fii cuminte-odată
Şi-ţi alină plânsul,
Du-te după dânsul,
Căci gazda e tare,

Multe moşii are;
Are vaci şi boi,
Turme-ntregi de oi;
Are zece juguri

Şi pe-atâtea pluguri.
Are vii de struguri;
Are-o casă naltă
Mândru ridicată

Casa şindilită
Mândru văruită!
Ana suspina,
Fira sta ce sta

Şi iar cuvânta:
Draga mamei, fată,
Fii cuminte-odată
Şi-ţi alină plânsul,

Du-te după dânsul,
Căci el e frumos
La căutătură
La scurtătură,

Nalt e de statură
Şi-ndesat păşeşte
Şi se potriveşte
Potriveşte bine,

Draga mea, cu tine.
Lasă pe Ionel,
Nu gândi la el,
Căci sărac e tare

Şi nici neamuri n-are
Şi-i din viţă rea
Ce zici, draga mea?!
Fata răschira,

Din greu răsufla
Şi-apoi cuvânta:
Mamă, orice-i face,
Unul numai-mi place,

Unul singurel:
Numai Ionel!
Alt fecior în lume
Nu-mi trebui şi-anume

Io ţi-o spun o dată:
Decât măritată
După alt fecior,
Mai bine mă-omor!

S-o ştii, mamă, bine
Asta de la mine!
Fira greu râdea
Şi se cătrănea

Şi-apoi se răstea:
Fă dar cum vei face,
Fă precum îţi place,
Fă de capul tău,

Cum vei şti mai rău!
Du-te unde vrei,
Pieri din ochii mei,
Pieri-mi dinainte,

Fată fără minte!
Iubea-şi Fira fata,
Încât era gata
Pentru ea să sară

Prin apă şi pară
Şi d-aceea ea
De necaz plângea
Când mi se gândea,

Cum că-i lucră fata
Cum nu lucră alta!
Şi d-aceea sta
Şi se cugeta

Şi trăia cu gândul
Zilele de-a rândul
Şi întrebat-a finii
Şi-a întrebat vecinii

Şi întrebat-a fraţii
Şi-a întrebat cumnaţii
Doar vor şti să-i spună
Vro povaţă bună.

Şi-a umblat, umblat
Zile-ntregi prin sat
Şi-a tot întrebat,
Dar i-au spus cumnaţii,

Rudele şi fraţii
Şi i-au spus vecinii,
Oamenii şi finii
Să nu-şi bată gândul

Unde nu-i cu rândul,
Să n-apuce codru,
Unde nu-i cu modru.
Însă Fira sta,

Sta şi cugeta,
Mult se frământa
Şi întrebat-a iară
Prin lume şi ţară

Şi-a întrebat anume
Prin ţară şi lume
Pe la vrăjitori
Şi descântători;

Pe la crai de meşteri,
Cari trăiesc în peşteri
Şi cari pot s-adune
Dragoste p-alune

Şi pot munţi să-nşire
P-o sârmă subţire,
Şi pot face vrajă
Şi scot fier din glajă

Şi din nea scot sânge
Şi pot dealuri strânge,
Şi ei strâng un munte
Până-l fac grăunte!

Şi-apoi vrăjitorii
Şi descântătorii
Bobi pe masă întins-au,
Păscălii deschis-au,

Bobi au înşirat,
Stele-au numărat
Şi răspuns au dat
Că Fira să pună

Sâmbure de-alună
Şi iarbă nebună
Mugure de paltin
Şi iarba lui Tatin,

Aripă de-albină
Fir de răcoină,
Măduvă de soc,
Fir de busuioc

Să fiarbă la foc
În apă curată
Bine strecurată
Până va aburi,

Până va clocoti,
Până ce vor fi
Ierbile încâlcite,
Arse şi topite.

Iar apoi şi-apoi
Fira le va scoate,
Le va pune toate
Într-o băndurică,

Într-o cârpă mică
Şi-apoi le va duce
Unde-i drumul cruce
Şi le va-ngropa

Şi-n pământ vor sta
Din zori până-n seară
Şi până-n zori iară,
Farmecul să piară,

Răul să se stângă,
Vrăjile să strângă
Firicele coapte:
Ceasul rău de noapte;

Dragostea copilei,
Ceasul rău al zilei!
Şi-apoi Fira în zori
Pe la cântători

Să le scoată-afară,
Şi-apoi de cu seară
Când se va culca,
Le va aşeza

Sub perina sa
Căci din vrăjitură
Şi din făcătură
Ierbile topite

Vis îi vor trimite,
Visuri dulci şi bune
Şi-n vis îi vor spune,
Ce să facă biata

Să-şi mântuie fata.
Fira aşa făcea,
Ea la foc punea
Sâmbure de-alună

Şi iarbă nebună,
Mugure de paltin
Şi iarba lui Tatin,
Aripă de-albină,

Fir de răcoină,
Măduvă de soc,
Fir de busuioc
Şi-apoi le fierbea

Până clocotea
Apa din ulcea,
Până se topea
Ierburile stoarse,

Apoi mi le scoase
Şi le-a îngropat
Şi le-a dezgropat
Şi le-a aşezat

Sub perină-n pat;
Apoi se culca
Şi greu vis visa,
Vis de vrăjitură,

Vis de făcătură,
Vis bun de cu seară
Pentru jale-amară
Vis de miezul nopţii

Pentru vraja morţii;
Vis de dimineaţă,
Vraja de viaţă.