Ex ossibus ultor! - de George Coşbuc

7.0/10 - 178 de voturi
Ex ossibus ultor!

A fost un tânăr împărat –

De la mişei a smuls averea

Şi-a smuls de la tirani puterea

Şi mulţi nebuni a spânzurat.

Dar patru inşi vorbind în şoapte

L-au dus în giulgiuri învelit

Şi-n codrul cel mai tăinuit

L-au îngropat târziu în noapte.

Cei tari au zis: „A fost mişel!

Ne-a prigonit prea multă vreme.”

Iar popii fulgerau blesteme

În cei ce mai vorbeau de el.

Nici voie să-şi cernească portul,

Nici drept să-l plângă n-au avut.

Şi niciodată n-au ştiut

În ce pământ le doarme mortul.

Şi nu vor şti! Căci groapa lui

În blestemat pământ s-ascunde.

Nici soare-acolo nu pătrunde,

Nici plângerile nimănui.

Jurat-a iadul să-ngrădească

Cu nopţi de veci acest mormânt;

Iar brazii tac, că nici un vânt

Nu-i clatină ca să vorbească.

Dar noaptea-n zare, uneori,

Când e furtună-n depărtare,

La margini de-orizont răsare

Un fulger alb, târziu spre zori,

Şi-ntruna spre pădure arată

Şi scapără spre ea mereu;

E, parc-arată Dumnezeu

Spre groapa cea de veci uitată.

Iar într-o noapte va lovi!

Şi spintecată de lumină

Fugi-va noaptea cea haină,

Şi brazii-n flăcări or vorbi.

Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş,

Ieşi-va mortul împărat,

Şi-n iadul lor, de unde-au plecat,

S-or prăbuşi tiranii iarăşi.