Fata morarului - de George Coşbuc

7.0/10 - 183 de voturi
Fata morarului

Sub plopii rari apele sună

Şi plopii rari vâjâie-n vânt,

Iar roata se-nvârte nebună!

Eu stau la covată şi cânt,

Dar singură nu ştiu ce cânt,

Şi-n ochii mei lacrimi s-adună.

Aşa-i de-ntuneric afară!

Din cer un iad până-n pământ.

Eu cânt tot un cântec d-aseară

Şi-aşa mi-e de silă să-l cânt,

Şi tremur şi n-aş vrea să-l cânt,

Şi-l tac, dar nevrând îl cânt iară!

O, stânge-te, lampă, te stânge!

Că brâul de-ncins mi-a fost lung,

Dar brâul meu astăzi mă strânge,

La copcii cu greu îl ajung!

Aşa de cu greu îl ajung,

Şi-n copcii el trupul mi-l frânge!

Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă,

Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu!

Obrazul ascuns sub năframă

E martur păcatului meu.

E martur amarului meu:

Tu n-ai băgat încă de seamă!

Sub plopii rari apele sună,

Şi plopii rari vâjâie-n vânt,

Scot hohote parcă să-mi spună,

În râs, ce nemernică sânt!

Ce rea, ce nemernică sânt,

Iar apele-mi strigă: Nebună!

O, macină grâul mai bine

Şi învârte-te, roată, mereu!

Că lumea se-nvârte cu mine,

Şi vreau, şi eu nu ştiu ce vreau!

Ba lasă, că ştiu eu ce vreau:

Aş vrea să fiu, roată, supt tine!