Furtuna primăverii - de George Coşbuc

7.0/10 - 179 de voturi
Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine

Spre ţara de unde-a fost gonit

Un rege-n furie-oştiri străine,

Aşa vedeam un vânt grăbit

Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea

Purtându-i în năvală orbi,

Părea că varsă-ndepărtarea

Şi mii de lupi şi mii de corbi

De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă

Şi-n turn, de unde-i supăra

Al clopotelor cânt de rugă,

Trăsniră, şi-un potop era

Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată

Ca iadul peste văi trecu:

Dar însăşi parcă înspăimântată

De-atâta spaimă ce făcu,

De-abia veni, pierind deodată.

S-a dus cum a venit. Departe

Spre-adâncul orizont s-a dus

Şi spaime-acum pe-acolo împarte.

Şi iar s-a luminat pe sus

Şi râde soarele lui marte!