Gramatica şi medicul - de George Coşbuc
Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul
Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
În şcoală eu, fireşte, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânţi, muză mânia,
Căci ea pe mulţi trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
Deseară, când băiatul se duce la părinţi,
El spune ce-i prin şcoală şi prinde să recite:
Să-mi cânţi, muză mânia, căci ea pe mulţi trimite
La iad; vestitul doctor a prins să crâşte-n dinţi
Ca cei scoşi din sărite.
Atâta i-a fost şcoala băiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ţinea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.
Trecură zile multe, şi-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; făţiş venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani şi bine,
Eu re salut, şi dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis şoptind în fine:
Mulţam de osteneală! Tu vrei să-nveţi pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La şcoală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulţi trimit, amice, la iad! Deşi nu ştiu
Nici boabă de sintaxă!
