Hafis - de George Coşbuc

8.0/10 - 177 de voturi
Hafis

De ştii tu, băiete, să bei şi să taci,

Haide vino cu mine!

Ia cupa cea largă şi-ai grijă ce faci

Ascunde-o bine,

Căci mufti ne-o vede şi mufti ne-o ia.

Şi mufti Ia urmă se pune şi-o bea –

Şi dăm de ruşine!

În strada cea strâmtă e cârciumă-n fund;

Ghiaurii beau bine;

Când merg eu pe-acolo, ghiaurii s-ascund,

Cu spaimă, de mine.

Eu beau câte-o cană, beau două, ba trei;

Eu singur beau zece, de vorbă cu ei,

Şi-i fac de ruşine.

Îmi zise ghiaurul: – „Bătrâne poet,

Ia spune-mi, e bine?

Eu ştiu că e vinul oprit de profet!”

– „Oprit e, creştine!

Dar nu e mirare, că eu îl iubesc,

Mirare-i că unii de-ai voştri-l hulesc,

Şi aceasta-i ruşine!”

Ghiaurii au haine lipite pe ei;

De dânşii e bine:

Bei vinul, şi mufti nu-ntreabă „ce bei?”

Dar alta-i la mine!

Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi?

Dar haina-mi e largă – mai largă de-ar fi,

Că scap de ruşine!

De ştii tu, băiete, să bei şi să taci

Haide vino cu mine;

Al meu să rămână, de-i rău ce tu faci,

Şi-al tău, de-i un bine!

Ah, tulbure-i, Doamne, impulsul sorbet

Şi limpede-i vinul oprit de profet –

Allah! Mi-e ruşine.