Venise fata de-mpărat
Cu alte fete pe-nserat
S-aducă apă din izvor
Din zări un tânăr călător,
Sosind pe-acolo, s-a rugat
Să bea din cana lor.
Iar fata de-mpărat i-a dus
Cofiţa ei; şi când i-a spus
Flăcăul cel dintâi cuvânt,
Ea să uită speriată-n vânt,
Şi ca certat-apoi şi-a pus
Privirile-n pământ.
Aş vrea, ca şi la-ntorsul meu,
Să fii aici să-mi dai să beau
Iar ea, tot nemişcată stând
Cu ochii-n jos, şi tremurând
De lupta ei, târziu şi greu
Rosti sfioasă: Când?
Şi mâine poate… Mai târziu…
Ori peste-un an! Nici eu nu ştiu.
Sunt fiu de crai. Cărarea mea
Pe-aici va fi… Ne vom vedea:
De-acum iubitul tău să fiu,
Iar tu iubita mea.
Apoi plecă în grabnic pas…
Avea atâta dor în glas!
Era voinic şi tinerel,
Înalt şi tras ca prin inel:
De-atunci şi ochii i-au rămas
Şi inima la el.