În biserică - de George Coşbuc

9.0/10 - 130 de voturi
În biserică

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du

Aproape, să ne fie vecin iconostasul,

Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,

Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă înfior să o spun.

O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,

Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,

Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!

Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii

Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,

Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,

O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,

Din patima iubirii mă voi renaşte iară,

Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,

Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi

În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate

D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,

Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,

La candela eternă cu mâini împreunate.

Şi eu voi prinde ruga din piul tău respir,

Precum din gura mamei copilul ia cuvinte

Să zică tot aceea ce zice ea înainte;

Pristol îmi vor fi ochii şi gura ta potir.

Atât de ideală, blândeţea ta mă-mbete

Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist,

Şi crede-te voi înger, cum ştii să zâmbeşti trist

Şi-ţi scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.

Vorbeşte-mi de speranţă, de rai şi Dumnezeu,

De tot ce nu-mi încape în inima pustie:

Ce n-am crezut d-a pururi, eu îţi voi crede ţie,

Şi face îmi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.

Mă va inspira de nobil al ochilor tăi plimbet

Şi-atâta poezie din ochi am să culeg;

Zâmbindu-ţi inocenţa din sufletul întreg,

Eu voi cunoaşte raiul din fiecare zâmbet.

Voieşte numai, dragă, şi-atât de bun voi fi!

Eu nu iubesc pe nimeni, sunt lut sălbatic, Fanny,

Dar cere-mi tu, şi vecinic îmi voi iubi duşmanii,

De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.

Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă!

Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă în sublim,

Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un heruvim,

Îmi fac din tine idol şi-atât îmi eşti de dragă!

Oh, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du

Aproape, să ne fie vecin iconostasul,

Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,

Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.