În muzeu - de George Coşbuc

7.0/10 - 132 de voturi
În muzeu

Iar ulciorul mi-a vorbit,

Vrând, se vede, să mă mustre:

În colibele lacustre,

Stând pe scaunul cioplit

De-un druid, eu fui podoaba

Tribului întreg; şi-mi fu

Drag pe-atunci. O vezi şi tu:

Eu şi cu Dalvine roaba,

Fost-am de-un etrusc isteţ

Peste lac în luntre-aduse.

El sub laviţe-avea puse

Multe altele de preţ,

Cari pe-acele vremi senine

Artă şi minuni erau!

Astăzi hârburi poate stau,

Bietele, pe-un raft cu mine!

Şi din toate şi-a ales

Capul cetelor ilire

Un ulcior să nu te mire

Că suspin aşa de des

Un ulcior, şi-o roabă, biata!

Văd trecând pe-aici femei,

Şi-mi evoc mândreţea ei,

Şi-n etern slăvi-voi fata

Cea de-acum opt mii de ani!

Poate, albele ei oase,

Din nămolul apei scoase,

Poţi şi tu cu doi-trei bani

Să le vezi aici, străine,

Ori altunde-n vrun muzeu.

Am pierit, şi ea şi eu,

Când din văile vecine

Au venit arcaşii goi,

Mulţi şi tari, zvârlind tăciunii.

Au scăpat pe luntre unii

Dintre-ai noştri, cei vreo doi,

Însă cei mai mulţi pieriră.

Şi de-atunci, pe fund de lac

Şi-astăzi părţi din mine zac.

Iar pe câte le găsiră

Le-au adus aici, punând

Ciob la ciob ca să mă-nchege.

Ah, dar ce pot înţelege

Câţi îi văd pe-aici trecând?

Văd şi ei o oală spartă

Dintr-un lut sărac şi prost:

Eu, ce-ntr-alte vremi am fost

Ultima putinţă-n artă.

Şi desenul meu! Uşor

C-un cărbune de pe vatră

Mult mai bine-l fac pe-o piatră

Azi copiii-n jocul lor!

Tu ai sufletul mai larg,

Scapă-mă! Ce chin ai stinge,

Dacă-n lături m-ai împinge

Ca să cad şi să mă sparg!

Cât m-a înduioşat ulciorul!

Şi-aş fi vrut să-i fiu pe plac,

Însă ce puteam să fac?

Să mă vază păzitorul,

Iar a doua zi, fatal,

Să m-arate prin ziare:

Un nebun, pe cât se pare,

În muzeu, şi-un criminal!

Şi-am întors fără speranţă

Ochii şi-ncepui s-admir

Cum stăteau pe raft în şir

Acele de siguranţă.