In opressores - de George Coşbuc

7.0/10 - 185 de voturi
In opressores

Fericit va fi cine va lua copiii

lor din faşă şi va zdrobi capul

lor de pietrele drumului

(Psalm 123)

Tu te plângi că milă nu-i?

Mai aştepţi tu mila lui?

Haina el ţi-o ia din cui,

Pâinea de pe masă.

Casa ta, şi ei stăpâni!

Prindeţi ce vă cade-n mâni,

Şi-i loviţi la mir, români,

Că-i la voi acasă.

Numai temniţe ne-au zidit,

Numai lanţuri au gătit,

Numai cuie-au făurit,

Cruci de schingiuire:

Dar, pe moşi şi pe nepoţi,

Şi pe iad, pe dracii toţi,

Nu mai vrem să fim iloţi,

Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns şi-am plâns de-ajuns,

Ne-au bătut, şi ne-am ascuns;

Ne-au scuipat, şi n-am răspuns –

Am crezut în soartă.

Noi murim de mii de ori:

Şi e laş aşa să mori!

Sus, români! Suntem datori

Numai cu o moarte

Prigoniţi de soartă noi?

Slabi şi de virtute goi?

Laşi copii din taţi eroi?

E minţit cuvântul!

Azi ne prigonesc acei

Cari ne cred tăcând la ei

Că privim tăcând la ei

Cum ne-nchid mormântul.

Staţi cu mâna-n sân, flăcăi?

N-auziţi plângând prin văi?

Ceru-i roşu de văpăi

Şi se umflă vadul:

Dumnezeu ni-e într-ajutor!

Dacă şi el e de-ai lor,

Nu-l mai vrem ocrotitor:

Ne-nfrăţim cu iadul.