Meniu
Poezii de George Coşbuc

În zori

Autor: Necesită verificare editorială
1 min de citit 7.0 / 10 (171 voturi)

Supt un mal legata plută,

Se mai mişc-abia. Duios

Geme apa-n veci zbătută

Ca prin vis, sub iaz la moară.

Luna tot mai jos scoboară

Tot mai jos, mai jos.

A, apus! Şi dintr-o dată

Nu mai vezi nici deal, nici drum,

Totu-n zarea-ntunecată

Şi-a pierdut şi loc şi nume,

Nu cred c-a mai fost pe lume

Noapte ca acum.

Parcă-i mort de veacuri satul

Şi trudit de-atâta clint

Doarme-adânc întunecatul

Codru-n văi, iar la răstoace

Plopii-au început să-şi joace

Frunzele de-argint.

Dar din aripi bat cocoşii,

Răscolind văzduhul mut.

Albe-ntâi şi tot mai roşii

Zorile şi-ntind lucoarea –

Din zăvoi, privighetoarea

Iarăşi a-nceput!

Sursă și drepturi

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "În zori"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 7.0/10 - 171 voturi