Inima mamei - de George Coşbuc

7.0/10 - 199 de voturi
Inima mamei

Era băiat frumos la chip şi blând,

El a venit acasă azi oftând;

Şi mamă-sa, văzându-l supărat,

L-a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat

Şi-a zis, privind cu drag în ochii lui:

Tu ai ceva pe suflet şi nu-mi spui!

Parcă te temi că-ţi mustru gândul tău,

De ce nu-mi spui? Nu vezi cât eşti de rău!

Şi ea plângea, cum plânge fiul mic,

Şi-a plâns şi el, şi n-a răspuns nimic.

Să-i spună mamei! Da, când a plecat

De la iubita lui, el revoltat

Venea nebun şi dus d-un singur gând

S-ajungă lângă mă-sa mai curând,

Să-i spună tot! Dar când a fost în prag,

A stat pierdut în loc o, laşul ce-i!

Azi îl ardea privirea cald-a ei,

Şi braţele-i, care-l strângeau cu dor,

Azi îl durea îmbrăţişarea lor,

Şi toată vorba mamei îl durea

Şi silnic el s-a smuls de lângă ea.

El a fugit de mă-sa. Abătut,

O întreagă zi pe lunci el s-a pierdut

Şi la iubita lui el se gândea,

Şi la cuvintele ce le-a zis ea:

Eu voi iubi pe unul dintre toţi;

Din pieptul mamei tale, dacă poţi

Să-mi dai tu inima al meu vei fi!

Voiesc un talisman! De voi iubi,

Să fiu iubită! Vreau să ştiu cum eşti,

Eu cer un singur semn, că mă iubeşti!

Şi el s-a îngrozit de-acest cuvânt!

Ea-şi bate joc de ce-avea el mai sfânt,

Şi, ca d-un demon, el s-a rupt de ea,

Dar o iubea nebun, el o iubea

Mai mult acum fără-nţeles

Vorbea cu sine, şi gemea mai des;

Şi se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi

Această fată-l poate birui.

Să-şi piardă mama-n chip atât de laş,

De doua ori să fie ucigaş!

Şi-a doua zi s-a dus şi-a întrebat

Pe draga lui, dar ea şi-acum i-a dat

Răspunsul vechi. şi el gemea plângând

Şi nu putea să fugă d-acest gând

Şi nouă nopţi cu gândul s-a zbătut

Şi-n urmă-a dus iubitei ce-a cerut.

El n-a putut să plângă şi-ar fi plâns,

În mână tremurat ţinea, dar strâns

Odorul drag, o inimă şi-a cui?

Aceasta este răsplătirea lui!

Ea l-a iubit, ca ochii ei, şi blând

Plângea şi ea, când îl vedea plângând,

Şi şi-ar fi dat şi capul pentru el:

Şi-acum o răsplăteşte-aşa mişel!

El nu mai are mamă! El a pus

Iubirea unei fete mai presus

D-a mamei lui – ce mult a dat

Şi-n schimb el nu ştia ce-a cumpărat!

Fiori simţea cum îl îneacă reci;

Îi răsunau blestemele de veci

A mamei, numai şoapte fără glas,

El o simţea venind cu pas de pas

Pe urma lui, el o vedea plângând

Cu degetul spre dânsul arătând

Şi-atunci, d-atâtea gânduri abătut,

Împleticindu-se, el a căzut

În drum, ţinându-şi talismanul strâns

La piept. şi-un glas amestecat cu plâns

A răsărit atunci înduioşat

Şi plin d-o milă dulce l-a întrebat:

Tu te-ai lovit, iubitul meu? Să-mi spui!

Era inima moart-a mamei lui.