Jertfele împăcării - de George Coşbuc

7.0/10 - 188 de voturi
Jertfele împăcării

În negura pădurii castelul îngrădit

Cu şanţuri uriaşe stă trist, mucigăit,

Şi numai câteodată în jurul său revine

Mişcarea vieţii calde, când paveze quirine

Răsar de după ziduri – de două ori pe an.

Atunci legionarii colosului roman

Ies grabnici ca furtuna şi tari ca răzbunarea,

Dar nu le simţi nici pasul, nici nu le-auzi strigarea,

Se-mprăştie deodată şi iar s-adună des

Şi pier în crâng. Se joacă? Dar iată-i! Dânşii ies

Mai mulţi! Erau o sută şi-acum ei sunt o mie,

Mai iuţi şi mai năvalnici, mai plini de vijelie.

S-amestecă, s-aruncă popor peste popor!

Ies fulgere din suliţe, dar suliţele mor

Zdrobite de pieptarul puternicelor zale;

Ajung acum la piepturi, cu pumnii-şi fac ei cale

Prin şiruri teutone: nici ţipete de guri,

Nici tropot nu s-aude! Vezi numai izbituri

De pumn, mişcare mută de braţ şi de secure.

Şi-n muta zvârcolire, ei intră în pădure

Aşa-ncleştaţi: şi codrii iau flacără acum.

Şi ei se luptă-n flăcări, s-azvârl, se îneacă-n fum,

Iar brazii cad pe dânşii aprinşi, se prăbuşeşte

În capul lor tot codrul, dar nimeni nu gândeşte

La fugă – două neamuri aprinse de un gând:

Din doi protivnici unul să piară mai curând.