La Smârdan - de George Coşbuc

9.0/10 - 140 de voturi
La Smârdan

Neam român, văzui odată

Oastea Domnului Mihai

Zicea Dunărea-ntristată:

Fulger îns-atunci erai,

Şi-alergând prin cer furtuna

Cânta vorbe româneşti

Astăzi stau şi-ascult întruna

Şi mă uit, şi nu mai eşti!

Dar abia rosti cuvântul

Dunărea, vuind prin văi,

Şi văzu gemând pământul

Şi de cai şi de flăcăi.

Zornet auzi prin zare,

Cum se-ncheagă stol cu stol

Şi năprasnică răsare

Oastea domnului Carol.

Jalnic tu-ţi doineşti durerea

Dunăre, şi iat-acum!

Din mormânt ieşi puterea

Şi-n zadar îi stai în drum.

Trec voinicii peste tine;

Mersul lor e zbor de fulg,

Şi din mâinile străine

Stema libertăţii smulg.

Tresăriră iuţi românii

Căci aminte şi-au adus

Cât s-au străduit bătrânii

Steagul să ni-l ţie sus,

Câte plângeri ne-ntrerupte

În mormânt or fi vărsat,

Că nepoţii fug de lupte

Şi că steagul e-nchinat.

Dunăre, ai văzut Smârdanul?

Spune tu, s-o spui şi eu!

Şi noi ştim izbi duşmanul,

Şi-n români e Dumnezeu!

Ştim şi noi găti cununa

Vitejiei ce-o doineşti,

Şi când urlă-n cer furtuna

Cântă vorbe româneşti!

La Smârdan aşa vru Domnul

Morţii dintr-această zi

Vor avea cu spaime somnul

Şi-aiurind se vor trezi

Apărându-se cu mâna

Ca de-un tăinuit duşman,

Vor muşca gemând ţărâna

Ca şi-n luptă la Smârdan.

Că-ntr-această zi cumplită

N-avu mila nici un rost,

Şi mânia răzvrătită

Lege tuturor ne-a fost.

Astfel că, văzând pierirea,

Însuşi Dumnezeu de sus,

Galben întorcând privirea,

Mâna peste ochi şi-a pus.

La Smârdan, pe unde drumul

Da de-a dreptul spre vrăjmaşi,

Risipeai cu mâna fumul,

Ca să vezi la patru paşi.

Şi-ntr-un iad fără de nume,

Unde-ai noştri iuţi pătrund,

Nu era nici cer, nici lume,

Numai noapte fără fund.

Şi-ntr-acel noian de ceaţă

Dorobanţii, dând de-un râu,

Au trecut prin sloi de gheaţă

Şi prin apă până-n brâu.

Râu de apă Prut să fie

Cum era să-i ţie-n loc,

Dacă n-a putut să-i ţie

Din redute-un râu de foc!

La Smârdan de-un gând cu toţii

Fost-am braţ pustiitor,

Şi murind au dat nepoţii

Mâna cu strămoşii lor.

N-ai avut mai buni tu, bane,

La Călugăreni în văi;

Iar la Racova, Ştefane,

Nu-ţi erau mai buni ai tăi.

De-o veni din nou vreodată

Vuiet peste-al tău pământ,

Ţară dragă şi-ncercată,

Vom ruga pe Domnul sfânt

Nu-ntr-alt chip să ne ajute,

Ca să-nfrângem pe duşman,

Decât dându-ne virtute

De flăcăi ca la Smârdan.