Lumânărica - de George Coşbuc

8.0/10 - 123 de voturi
Lumânărica

Râd cu toţii! Singur mortul

Tace-aşa pe loc.

Vine-o fată, pune ortul

Mortului pe piept, sub cruce,

O sărută şi se duce

Să se înşire-n joc.

Patruzeci de mâni aşteaptă

Focul călător:

Ce primeşte mâna dreaptă

Cealaltă mână-alungă –

Vezi abia o roşie dungă

Dintr-un punct în zbor.

Dar zburând, slăbeşte focul

Aripile-i scad,

Se înghionteşte întruna locul

Până n-o să mai rămână:

Cui i se va stinge-n mână

Ţandăra de bord?

Dar ea zboară, zboară-n pace.

Grabnic într-un glas

Colo-n colţ: – „Ei, na-ţi-o, drace!”

Şi-ntr-aceeaşi clipă unul

Mai din dos: – „Ei, vezi nebunul,

Mi-o azvârlit-o în nas.”

– „Petre, tu? Hai, scoate banul

Sună-l să-l vedem.

Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?”

– „O să-mi fie naş, cumetre.”

– „Las’ că ştim! Eşti vrednic, Petre,

Vrednic să te bem.”

Sună banul pe comoară –

Şi din nou la gard

Zboară, tot mai mică, zboară

Ca un fulg lumânărica,

Multe, multe mâni, de frica

Stingerii, se ard.

Sfârâie făclii aprinse

Lângă mort acum.

Numai gâturi vezi întinse,

Numai ochi pierduţi cu firea,

Stând ţinti în urmărirea

Flăcării de drum.

Iat-o, nu-i! aşa-i de slabă:

Dar deodată ce-i?

Nu ştiu care drac de babă,

Stând pe vatră sus, ca ţapul

Ca să vadă peste capul

Altora femei.

S-a plecat prea mult, să vadă

Şi, deodată, hu!

Şi nu singură să cadă,

A mai tras cu ea vreo două –

Ce să vă mai spun eu vouă

Hohotul ce fu!

Haide! S-a stins lumânărica.

Zarvă-ntre femei:

– „Aoleu, e la Florica!”

– „Nu-i la ea; e la Ileana.”

Iar flăcăii trag cu geana,

Râd apoi şi ei.

Râd cei moşi cu albe plete,

Iar Ileana-i foc.

Hohoteşte-un stol de fete,

Iar nevestele s-adună;

– „Vino, fă, nu fi nebună,

Vezi că-i numai joc.”

Şi cum stă proptit în coate,

Unul din bătrâni,

Cel mai mare domn pe toate,

Până şi pe-un fir de sare,

Dacă dă cel sfânt şi-l are,

Ia nuiaua-n mâni:

– „Haide, şi de ţi-or pune fato,

Braţul după gât,

O să-i răspopesc, că iat-o!

Am porunci de la vlădică:

Cine nu mi-o şti de frică

Nu mi-o şti, şi-atât!”

De-aş putea eu spune fostul

Cum a fost întreg,

Meşter, neică, mi-ar fi rostul!

Poate-aş isprăvi pe gheme

Până mâni cam pe-astă vreme,

Ei, dar nu mă leg!

Dintr-o vorbă hohot iese,

Hohot dintr-un semn,

Stau urcaţi acum pe mese,

Pe cuptor, pe unde-apucă

Şi nevrând găsesc s-aducă

Râsului îndemn.

Singur mortu-n sfânta-i pace

Doarme somnul lui –

Să te miri de el că tace!

Iar lumânărica zboară,

Râde-n drumul ei uşoară,

Iat-o iar că nu-i.

Las’ să doarmă-n pace mortul,

Om fără noroc!

Vine-o fată, pune ortul

Mortului pe piept, sub cruce:

O sărută şi se duce

Să se înşire-n joc.