Minciuna creştinilor - de George Coşbuc

7.0/10 - 163 de voturi
Minciuna creştinilor

Proconsulul îi judeca

În largul tribunal din piaţă.

Avea doi popi creştini în faţă.

Un scriitor din ceata sa

S-a ridicat ca să citească

Dovezi şi vorbe ce s-au spus

De cei ce cred într-un Isus

Şi despre legea creştinească.

– „Ei sunt o seamă de iudei

Răutăcioşi din cale-afară.

Cu ceilalţi iudei din ţară

Se gâlcevesc ca de-obicei.

Ei au un zeu, dar fără nume:

Ei râd când noi jurăm pe zei:

Iar a muri, aşa zic ei,

E cel mal mare bun din lume!”

A râs proconsulul: – „De-l vor,

Să fie-al lor de-acuma bunul!

Dar ştiu ca n-o să vrea nici unul

Căci e minciună spusa lor:

Hristos muri-n grozavă silă,

Dar nu de bunăvoia lui:

Ei de-ndărătnici spun ce nu-i

Şi de-ndărătnici nu mi-e milă!”

Dar iată, până când în chin

Se zvârcolesc cei doi pe roată,

Alţi doi se dezlipesc din gloată

Şi-n faţa judecăţii vin.

– „Omoară-ne!” – „Vă-nşeală gândul.

Că mă siliţi la crezământ!

Dar nu vă cred, şi gata sânt

Să vă omor pe toţi de-a rândul.”

O întreagă ceată din popor

Spre tribunal acum păşeşte.

Mirat proconsulul priveşte:

Sunt ei nebuni, ori moartea lor

E-ntr-adevăr credinţă vie?

– „Minţiţi! şi-aruncă pumnii-n sus.

A fost un mincinos Isus…

Câţi vreau să moară deci, să vie!”

Dar când văzu că dânşii vin

Mulţime multă, să-i omoare,

De-abia se ţine pe picioare

De multă furie-Antonin.

– „Pornesc pe capul meu nebunii

Voi moartea de la mine-o vreţi?

Ah, ticăloşilor, n-aveţi

Destule râpi, destule funii?”

El dă un semn. Şi-un grabnic stol

De călăreţi izbesc poporul

– ” Ei ştiu că e păcat omorul,

De-aceea mor… Să-mi faceţi gol

În jurul meu! O simt eu bine,

Că moartea-i singurul lor ţel,

Dar ei trăiesc c-un gând mişel;

Să facă toţi călău din mine!”

Şi-n laturi se azvârl acum

Cu vuiet îngrozit păgânii,

– „A, iată-i! Mi s-adună câinii,

Stau blânzi şi nemişcaţi în drum

Să-i calce caii… mor grămadă…

Loviţi-i dar şi-i spânzuraţi…

Şi câinilor mâncare-i daţi

Şi-i jupuiţi de vii pe stradă!

Ei cred ce spun! Dar vreau să dau

De ei societăţii seamă!

Tot rău-i stânjenit de teamă,

Şi team-aceşti nemernici n-au!

Când n-are zei această gloată,

Ce crime poate face ea!

Şi când pedeapsa cea mai grea

E pentru ei nimica toată!”