Minciuna creştinilor - de George Coşbuc

Proconsulul îi judeca
În largul tribunal din piaţă.
Avea doi popi creştini în faţă.
Un scriitor din ceata sa

S-a ridicat ca să citească
Dovezi şi vorbe ce s-au spus
De cei ce cred într-un Isus
Şi despre legea creştinească.

– „Ei sunt o seamă de iudei
Răutăcioşi din cale-afară.
Cu ceilalţi iudei din ţară
Se gâlcevesc ca de-obicei.

Ei au un zeu, dar fără nume:
Ei râd când noi jurăm pe zei:
Iar a muri, aşa zic ei,
E cel mal mare bun din lume!”

A râs proconsulul: – „De-l vor,
Să fie-al lor de-acuma bunul!
Dar ştiu ca n-o să vrea nici unul
Căci e minciună spusa lor:

Hristos muri-n grozavă silă,
Dar nu de bunăvoia lui:
Ei de-ndărătnici spun ce nu-i
Şi de-ndărătnici nu mi-e milă!”

Dar iată, până când în chin
Se zvârcolesc cei doi pe roată,
Alţi doi se dezlipesc din gloată
Şi-n faţa judecăţii vin.

– „Omoară-ne!” – „Vă-nşeală gândul.
Că mă siliţi la crezământ!
Dar nu vă cred, şi gata sânt
Să vă omor pe toţi de-a rândul.”

O întreagă ceată din popor
Spre tribunal acum păşeşte.
Mirat proconsulul priveşte:
Sunt ei nebuni, ori moartea lor

E-ntr-adevăr credinţă vie?
– „Minţiţi! şi-aruncă pumnii-n sus.
A fost un mincinos Isus…
Câţi vreau să moară deci, să vie!”

Dar când văzu că dânşii vin
Mulţime multă, să-i omoare,
De-abia se ţine pe picioare
De multă furie-Antonin.

– „Pornesc pe capul meu nebunii
Voi moartea de la mine-o vreţi?
Ah, ticăloşilor, n-aveţi
Destule râpi, destule funii?”

El dă un semn. Şi-un grabnic stol
De călăreţi izbesc poporul
– ” Ei ştiu că e păcat omorul,
De-aceea mor… Să-mi faceţi gol

În jurul meu! O simt eu bine,
Că moartea-i singurul lor ţel,
Dar ei trăiesc c-un gând mişel;
Să facă toţi călău din mine!”

Şi-n laturi se azvârl acum
Cu vuiet îngrozit păgânii,
– „A, iată-i! Mi s-adună câinii,
Stau blânzi şi nemişcaţi în drum

Să-i calce caii… mor grămadă…
Loviţi-i dar şi-i spânzuraţi…
Şi câinilor mâncare-i daţi
Şi-i jupuiţi de vii pe stradă!

Ei cred ce spun! Dar vreau să dau
De ei societăţii seamă!
Tot rău-i stânjenit de teamă,
Şi team-aceşti nemernici n-au!

Când n-are zei această gloată,
Ce crime poate face ea!
Şi când pedeapsa cea mai grea
E pentru ei nimica toată!”