Mortul de la Putna - de George Coşbuc

Iar la Putna-n mănăstire,

Noaptea, din tăcut mormânt,

Iese-n plină strălucire

Ştefan cel viteaz şi sfânt.

Lespedea ce-au pus-o popii

Peste groapă, încet se dă

Îndărăt şi-n fundul gropii

Ştefan plin de pace stă.

Dar se nalţă-ncet eroul

Deşteptat din lungu-i somn,

Luminat e-ntreg cavoul

Şi sumeţ viteazul domn.

Albu-i coif străluce-n lună

Iar pe zale-i joacă zări

De lumini ce se-mpreună

Ca-ntr-un basm cu arătări.

Lunga suliţă şi-o poartă

Răsucind-o în mândru chip

Eu credeam că-i umbră moartă

Ce se mişcă pe nisip,

Dar e viu! Acum ridică

Ochii săi, parc-ar lăsa

Peste-o oaste inimică

Toată vrăjmăşia sa.

Apoi stă plecat şi-ascultă;

Poate-aude spre Hotin

Vuiet şi-alergare multă

De poloni şi turci ce vin,

Poate-aude oşti tătare

Şi năvală peste Prut,

Ori sosind din depărtare

Peste munte i-a trecut

Regele Matei! Voi cete

De cazaci şi de secui,

Dumnezeu acum vă dete

Gata iar pe mâna lui!

Sună zornăit de zale,

Strigăt mare de război,

Ard Moldova noastră-n cale

Câţi duşmani şi vechi, şi noi.

Ştefan tremură-n mânie.

Iese din tăcutul schit

Luna-n ceruri, argintie,

Cu nori negri s-a învelit,

Şi cumplit din bucium sună

Ştefan vodă; ca un nor,

Ies oşteni şi iuţi s-adună

Roată lângă domnul lor.

Iat-o, oastea lui voinică,

Toţi cei buni şi tari ai săi!

Ştefan spada şi-o ridică

Şi porneşte-n sârg spre văi,

Luna tot mai mult s-ascunde,

Tot mai negri nori plutesc

Şi din văi grozav răspunde

Buciumul moldovenesc.

Se tot duce, duce-n noapte

Zgomotul în jos spre Prut,

Mai lăsând în urmă şoapte

Din furtuna ce-a trecut.

E pustiu la mănăstire,

Gol mormântul cel deschis!

Toate-au fost o nălucire,

Toate repezi ca-ntr-un vis.

Nu ştiu bine-n care parte,

Ştefane, te-ai dus cu oşti,

Ştiu că tu te-ai dus departe,

Şi duşmanii ţi-i cunoşti!

Bate-i Ştefane, părinte,

Spulberă-i de pe pământ:

Chiar şi mort învaţă-i minte,

Cine eşti şi-ai tăi ce sânt.