Nebunul - de George Coşbuc

9.0/10 - 179 de voturi
Nebunul

– „O văd, o văd! Departe-n văi

Cu groază-n suflet, Tată sfânt.

Cu părul despletit în vânt – „

Şi ochii lui s-aprind văpăi.

– „Te-nşeală, Medre, ochii tăi;

Nevasta ţi-e în mormânt.”

– „Şi mâinile-i de mijloc ţin

Copilu-n aer ridicat;

Şi-aleargă aşa, ţipând prin sat – „

Şi glasu-i slab de plâns e plin.

– „Ce gânduri fără rost îţi vin!

Copilul e-ngropat!”

– „Şi-mi arde casa! Limbi de foc

Ard lumile lui Dumnezeu;

Cad bârne aprinse-n capul meu – „

Privirea-i stă ţintită-n loc.

– „Ei, taci acum! Ai fost proroc

Destul, nu fi mereu!”

– „Sânt cu securi… şi-mi vor izbi

Securea-n Cap, că sânt ocnaşi!

Eşti tata meu, să nu mă laşi – „

Şi-acum fricos în jur privi.

– „Să nu te temi! Ei n-or veni,

Că-n jur ei au ostaşi.”

Şi tata strâns de piept ţinea

Pe fiul său. Ofta duios,

Dar lung şi crunt de nemilos

În ochii fiului privea.

Iar fiul tremurând stătea,

Plecându-şi ochii-n jos.

Era voinic. Ar fi putut

Să arunce-n văi aşa ca-n joc

Pe tată-său, dar sta pe loc

Cu teama cânelui bătut.

El toate, toate Ie-a pierdut,

Băiat fără noroc!

– „Când îl vedeam pe punte-n sat,

Treceam pe-alături prin părău.

Eu bine lui, el mie rău – „

Vorbea cuminte şi-aşezat.

– „Era el, Medre, supărat

Pe tine, de flăcău.”

– „Ei, cânele! De m-a voit

Pe mine fata, nu pe el,

Sânt eu de vină? Ba de fel”

Şi-acum vorbea grăbit-grăbit.

– „Ei, iar te-aprinzi! E un mişel,

Şi lasă-l, că-i ocnit!”

– „Sub ţâţa stângă vreau să-i pui

Cuţitul… da, să-l potrivesc,

S-apăs şi-apoi să-l învârtesc – „

Şi iar ardea privirea lui.

– „Ei, taci acum! Să nu mai spui

De el, că te lovesc.”

– „Să-mi horcăie, când i-oi fi pus

Pe piept genunchii amândoi;

Eu vreau să plec să-l văd, apoi – „

Acum sări turbat în sus.

– „Stai, Medre, stai! Sărac de noi,

Ce gânduri te-au răpus!”

E râpă-n faţa lor. Târând

Pe tată-său, care-l strângea

De mijloc şi-n zădar proptea

Picioarele-n nisip, cătând

Să-l ţie-n loc, acum urlând

Spre râpi el se ducea.

Un scurt, sălbatic sforăit

Pe nări, e glasul luptei lor;

Se încleştă teama de omor

Cu furia: se duc grăbit,

Şi-acum pe râpi s-au prăbuşit

Şi tata şi fecior!