Noapte de vară - de George Coşbuc

Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine

Pe furiş.
Care cu poveri de muncă
Vin încet şi scârţâind;
Turmele s-aud mugind,

Şi flăcăii vin pe luncă
Hăulind.
Cu cofiţa, pe-ndelete,
Vin neveste de la râu;

Şi, cu poala prinsă-n brâu,
Vin cântând în stoluri fete
De la grâu.
De la gârlă-n pâlcuri dese

Zgomotoşi copiii vin;
Satul e de vuiet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniştea-i acum deplină

Şi-a înnoptat.
Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaiţele-au murit,
Şi prin satul adormit

Doar vrun câine-n somn mai latră
Răguşit.
Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet

Şi se nalţă, încet-încet,
Gânditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot

Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.

Dintr-un timp şi vântul tace;
Satul doarme ca-n mormânt
Totu-i plin de duhul sfânt:
Linişte-n văzduh şi pace

Pe pământ.
Numai dorul mai colindă,
Dorul tânăr şi pribeag.
Tainic se întâlneşte-n prag,

Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.