Non omnis moriar - de George Coşbuc

7.0/10 - 162 de voturi
Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline

Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,

Dar toată măiestria clădirilor eline,

Columnele de marmură şi templele divine,

De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea

Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:

Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?

Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea

Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;

Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:

Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,

Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,

Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;

Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,

Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.

Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii

Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,

Bărbaţi superbi care poartă menirile Aurorei,

Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,

Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri

Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit

Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,

Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri

Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească

Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:

Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,

Întregi să ne redea şi iar să ne renască

Prin grai de la Quirin.

Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul

Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,

Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,

Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul

Naţiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,

Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!

Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire

O limbă românească şi-a limbii noastre fire,

Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate

Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?

Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,

Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate

Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă

Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!

Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă

Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă

Pe marele Cipariu!