O noapte pe Caraiman - de George Coşbuc

Scoboară degrabă ciobanul
La târlă cu oile lui.
E seară pe culme, şi nu-i:
Se întunecă-ncet Caraimanul

Cum nu-l mai văzui.
Stau neguri pe Jepi, pe Furnica,
Şi neguri pe Vârful-cu-Dor:
Se lasă din umedul nor

Tăcerea şi noaptea şi frica
Pe culmile lor.
S-a stins după muceda stâncă
Şi ultimul roşu de-apus.

Deodată, cu soarele dus,
O noapte cumplită şi-adâncă
Se varsă de sus.
Iar alta se urcă din vale

Cu spaima eternei tăceri
Ah, cum a fost ziua de ieri?
Grozave sunt, Noapte, ale tale
Tăcute puteri!

N-aude urechea, nu vede
Nici ochiul nimic. Şi de viu
Tu pari îngropat în sicriu
Şi sufletu-n tine se crede

Un pom în pustiu!
Aşa înaintea creării
A fost tohu-bohu, socot:
Plutea peste-adânc Sevaot,

Şi, neştiutor al mişcării,
Sta haosul tot.
Aici, în sălbatica noapte
Cunoşti ce e vecinic şi sfânt.

Ce soli ai vieţilor sânt
O rază şi câteva şoapte
Pierdute de vânt!