O scrisoare de la Muselim-Selo - de George Coşbuc

9.0/10 - 151 de voturi
O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea

Găsească mi-te-n pace!

Pe-aici e vânt şi vreme grea,

Şi-Anton al Anei zace

De patru luni, şi-i slab şi tras,

Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,

Că numai oasele-au rămas

Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război

Şi moarte-aici, nu şagă:

Cădeau pe dealuri, dintre noi,

Ca frunza, mamă dragă.

Şi acolo-n deal, cum fulgera,

Un plumb simţii că vine

Şi n-avu loc, cât larg era,

Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot

Că nu va trece luna

Şi-oi fi scăpat de-aici de tot.

Dar vezi te rog de una:

Să nu mai faci cum ai făcut

S-aduni la tine satul,

De veselă că ţi-ai văzut

Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!

Hristos să-i miluiască!

Tu mergi la popa-n sat să-l rogi

O slujbă să-mi citească.

Puteri de nu vei fi având

De plată, vorba-i lasă,

Că-i voi lucra o zi, oricând,

La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,

Cu creştetul cât masa

O fi acum ştrengar voinic

Şi vă răstoarnă casa?

Făcutu i-aţi şi lui la fel

Căciulă, cum am vrut-o?

Aveam o piele-n pod, de miel,

Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui

Să-mi cumpere o coasă,

Cea veche nu ştiu este-ori nu-i

Şi-o fi acum şi roasă

De când rugina scurmă-n ea.

Să-mi văd, o date-ar sfântul,

Cum cade iarba-n faţa mea

Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,

C-aşa ne dete soarta,

Că şi noi ne-am luptat pe-aci

Cu greul şi cu moartea;

Dar l-a ajuns şi pe harap

Blestemele şi plânsul,

Că noi i ne-am ţinut de cap

Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!

L-am scos de tot din ţară,

Măcar stătea pe sub pământ

Şi nu ieşea pe-afară.

Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,

Pe Osman nebiruitul,

Că-l împuşcase-ntr-un picior

Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,

Să-şi joace hopa-tropa,

Că nu puteam să batem oşti!

Dar poate taica popa

V-a spus de prin gazete tot

El cum şi-a dat juncanii?

Acum i-aş cumpăra, să pot,

Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,

Şi-aşa mi-e dor de-acasă,

Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip

Că vodă nu mă lasă.

Dar uite, nu e nu ştiu cât

O lună chinuită,

Şi-o să te strâng de după gât,

Măicuţa mea iubită…

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,

Iubească-ţi-l pământul!

Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,

Şi-mi ţin acum cuvântul.

Să te mângâie Dumnezeu,

C-aşa e la bătaie

Şi-am scris această carte eu,

Căprarul Nicolae.