Păstoriţa - de George Coşbuc

7.0/10 - 180 de voturi
Păstoriţa

Umbre mari răsar pe cale,

Ziua moare după culmi;

De pe coastă, pe sub ulmi,

Se scoboară mieii-n vale.

Obosit şi blând popor!

Şi cântând, păşeşte-agale

O copilă-n urma lor.

Noapte bună, soare sfânt,

Până mâine! Noapte bună!

Mâine iar vom fi-mpreună,

Tu să râzi şi eu să cânt.

Mâine până-n zori te scoală,

Adă flori de-argint în poală

Şi le-aşterne pe pământ!

Şi, murind, întinereşte

Soarele de dragul ei,

Şi-o cunună de scântei

El prin păr i le-mpleteşte:

Mâine dacă n-oi veni.

Păru-n apă ţi-l priveşte,

Dor de mine de-ţi va fi!

Şi-i va fi de soare dor!

Mâine blonda păstoriţă,

Despletind a ei cosiţă

Toată ziua la izvor,

Va privi cu drag la plete

Pline de-aur ce i-l dete

Soarele ascuns sub nor.